Paszkany nu mai e șef în Cluj. Cum a ajuns „U” peste CFR

Redactor:
Daniel Lup
Paszkany nu mai e șef în Cluj. Cum a ajuns
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Situația financiară grea prin care trece Paszkany Arpad se vede și în parcursul echipei

CFR este o umbră palidă a echipei care uimea în Liga Campionilor și a uitat în prezent ce înseamnă lupta pentru cupele europene. Gruparea sea află mai aproape de retrogradare decât de Europa, iar în 2014 are numai o victorie. Într-un clasament al celor 9 etape jucate în retur, aici fiind incluse și etapele 18 și 19 jucate în 2013, CFR deține numai 10 puncte, fiind la trei lungimi distanță de un loc retrogradabil. Dacă anii trecuți era numărul 1 în Cluj Napoca, formația lui Paszkany a ajuns să fie acum depășită de Universitatea, deși „șepcile roșii” sunt în insolvență. „U” are deja 14 puncte în cele 8 partide jucate în retur și dacă bate și Săgeata, azi, ar ajunge pe locul doi în clasamentul returului, peste Astra, Pandurii, Dinamo sau Petrolul!

Au bătut pe CFR după 42 de ani
Cum s-a ajuns să se schimbe liderul în orașul de pe Someș? Universitatea are în prezent o mult mai mare liniște în rândul lotului. Jucătorii sunt cu salariile aproape la zi, pe când în Gruia, Cadu și compania au și câte trei rate restante. „U” se laudă și cu condiții mai bune de pregătire a unei partide. Spre exemplu, CFR s-a deplasat pentru meciul de la Târgu Jiu cu autocarul, cu o zi înainte de meci. „Șepcile roșii” au plecat cu o cursă aerieană sâmbătă la București, de unde ieri au ajuns la Constanța pentru meciul de azi cu Săgeata. Elevii lui Teja vor reveni tot pe calea aerului în Cluj Napoca. Diferența dintre cele două echipa s-a văzut și etapa trecută, atunci când „U” a bătut pentru prima dată după 42 de ani pe CFR în Liga I, chiar în Gruia.

Info: CFR are o victorie în 8 partide jucate în 2014, sub comanda lui Vasile Miriuță

3 victorii are Universitatea în acest an, sub comanda lui Mihai Teja

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…