Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Paszkany atacă arbitrajul: „Nu are rost să ne chinuim! Dacă știam, mai bine mergeam în țările arabe”

Paszkany atacă arbitrajul: „Nu are rost să ne chinuim! Dacă știam, mai bine mergeam în țările arabe”

Arpi susține, după eliminarea din cupă, că CFR e vânat în acest sezon de „fluierași". „Trebuiau să ne anunțe la începutul sezonului că nu ne lasă să ne batem acest sezon la trofee", a tunat Paszkany. Principalul finanțator al CFR-ului a izbucnit nervos la sfârșitul partidei din Cupă și a pus tunul pe arbitrii. „Trebuiau să ne anunțe că anul acesta nu putem evolua în nicio competiție. Nu mai avea rost să ne chinuim. Dacă știam, mai bine mergeam în țările arabe, jucam acolo amicale și măcar așa făceam niște bani", a tunat Arpad Paszkany. Bossul din Gruia a continuat apoi pe un ton sarcastic. „ Nu mai am ce să fac, le voi spune băieților mei să tragă numai de la 30 de m, că mai de aproape nu ni se dă gol nici dacă mingea intră în plasă. Așa a fost la faza lui Traore din prima repriză, am avut gol valabil!", a continuat tirul Arpi.
Paszkany atacă arbitrajul: "Nu are rost să ne chinuim! Dacă știam, mai bine mergeam în țările arabe"

Arpi susține, după eliminarea din cupă, că CFR e vânat în acest
sezon de „fluierași”. „Trebuiau să ne anunțe la începutul sezonului
că nu ne lasă să ne batem acest sezon la trofee”, a tunat
Paszkany.

Principalul finanțator al CFR-ului a izbucnit nervos la sfârșitul
partidei din Cupă și a pus tunul pe arbitrii. „Trebuiau să
ne anunțe că anul acesta nu putem evolua în nicio competiție. Nu
mai avea rost să ne chinuim. Dacă știam, mai bine mergeam în țările
arabe, jucam acolo amicale și măcar așa făceam niște
bani”,
a tunat Arpad Paszkany. Bossul din Gruia a
continuat apoi pe un ton sarcastic. ” Nu mai am ce să fac,
le voi spune băieților mei să tragă numai de la 30 de m, că mai de
aproape nu ni se dă gol nici dacă mingea intră în plasă. Așa a fost
la faza lui Traore din prima repriză, am avut gol
valabil!
„, a continuat tirul Arpi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Englezii ar putea apela la Viagra la Cupa Mondială. Motivul NU ARE legătură cu ceea ce crezi
Mediafax
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Cancan.ro
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Râzi cu lacrimi
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Descopera.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony renunță la jocurile pe disc pentru consolele PlayStation. Când va intra în vigoare modificarea
Go4Games
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Promotor.ro