Pas greșit făcut de „Rege”. Concordia – Viitorul 2-2. Echipa lui Gică Hagi a făcut doar egal cu Chiajna și Astra se poate îndepărta la șase puncte

Pas greșit făcut de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul s-a împiedicat surprinzător în fața Concordiei Chiajna, un meci ce părea accesibil pentru echipa lui Gică Hagi. Constănțenii au făcut doar egala, scor 2-2, după un meci în care Chiajna a profitat de orice șansă care i s-a dat.

Viitorul, una dintre cele mai în forme echipe din Liga 1, n-a reușit să câștige în fața Concordiei, un rezultat care este pe placul Astrei. Echipa lui Gică Hagi rămâne momentan pe locul secund, dar are un meci mai puțin decât Pandurii, care se află la doar un punct în spate.

Jucătorii lui Gică Hagi au avut un început slab de meci și Concordia a trecut de mai multe ori pe lângă deschiderea scorului. Ilfovenii au reușit până la urmă să deschidă scorul, în minutul 12, când Giurgiu a transformat lovitua de la 11 metri scoasă de Purece.

Viitorul s-a trezit din amorțeala începutului de meci și a reușit să egaleze în minutul 33, prin Aurelian Chițu, după un contraatac de manual. În partea a doua, Hagi a arătat insipirație. I-a scos pe Ianis și pe Răzvan Marin și i-a băgat pe Achim și Nicoliță, cei care au creat golul de 2-1. Achim a centrat de pe partea dreaptă, Nicoliță a venit foarte bine la primire și a marcat.

La fel de inspirat s-a dovedit însă și Adrian Falub. Fostul antrenor al lui ASA l-a scos pe Dina și l-a băgat pe Pena, care a restabilit egalitatea cu un gol marcat în minutul 84. Puștii lui Hagi n-au mai reușit să revină și Viitorul face un pas greșit în lupta cu Astra pentru poziția de lider.


Echipele de start:

CHIAJNA: Matache – Bărboianu, Mamele, Tincu, Bucurică – Giurgiu – Serediuc, Cristescu, Purece, Lazăr – Dina
Rezerve: Iacob – Madeira, Pană, Pena, Răducanu, Sârghi, Constantinescu

VIITORUL: Râmniceanu – Benzar, Mitrea, Boli, Cr. Ganea – R. Marin, Filip, Aganovic – Chițu, Hagi, Tănase
Rezerve: Buzbuchi – Achim, Cernat, Ciupe, Țîru, Nedelcu, Nicoliță


Concordia Chiajna – Viitorul Constanța, de la 18:00

Concordia și Viitorul se întâlnesc marți, de la 18:00, la Chiajna, într-un meci contând pentru etapa 20 a Ligii 1.

Concordia vine după o serie de patru meciuri fără victorie, meciul cu Viitorul reprezentând debutul lui Adrian Falub ca antrenor al ilfovenilor pe teren propriu. Învins de Pandurii, în deplasare, la primul său meci pe banca Concordiei, Falub caută primele puncte la Chiajna în fața revelației acestui sezon. Viitorul s-a transformat în acest campionat într-o pretendentă serioasă la titlu și după 19 etape e pe locul 2 în România, la 4 puncte de liderul Astra, cu cel mai bun atac al campionatului (38 de goluri, cu șase mai multe decât a doua echipă din acest top, Astra).

Trupa lui Hagi vine după o veritabilă demonstrație de forță în fața unei echipe cu pretenții de play-off, CS U Craiova, pe care a învins-o la scor, 4-0. O victorie astăzi le-ar asigura constănțenilor menținerea pe locul 2 în Liga 1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup