Pârvulescu confirmă: „Negociem cu „U” Cluj pentru doi jucători”

Ciprian Brata și Călin Cristea sunt tot mai aproape de un transfer la "U" Cluj. Eugen Pârvulescu, Președintele Pandurilor, a confirmat interesul șepcilor roșii pentru cei doi jucători.
Catalin Muresanu
Pârvulescu confirmă: "Negociem cu "U" Cluj pentru doi jucători"

ProSport a anunțat în exclusivitate interesul celor de la Universitatea Cluj pentru doi fotbaliști care aparțin de Pandurii Târgu Jiu. Este vorba de mijlocașii Călin Cristea (25 de ani) și Ciprian Brata ( 24 de ani), ultimul fiind împrumutat în turul campionatului la Corona Brașov. Negocierile dintre „șepcile-roșii” și gorjeni au fost confirmate de președintele executiv al celor de la Pandurii.

„Avem o datorie morală față de U Cluj. Și acum îmi mai amintesc atmosfera de la meciul cu Fiorentina când tot stadionul ne încuraja. Nu cred că vor fi probleme. Chiar vrem să ajutăm Universitatea. Călin Cristea am înțeles că vrea să meargă la Cluj. Pentru Brata mai trebuie să vorbim și cu conducerea celor de la Corona. Am o relație foarte bună cu domnul Walter și m-am bucurat când a revenit în Ardeal. Sunt sigur că va face treabă bună la U Cluj”, a declarat Eugen  Pârvulescu pentru stiridesport.ro.

Până acum, Universitatea Cluj a dus un singur jucător. Este vorba de fundașul stânga austriac Ronald Gercaliu (27 ani), fotbalist care ultima dată a evoulat la Erzgebirge Aue, liga a doua germană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]