Papură, Vodă de Oltenia

Redactor:
Cosmin Staicu
Papură, Vodă de Oltenia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova a acuzat schimbarea de antrenor doar în primele zece minute la Giurgiu. Apoi s-a așternut la posesie și ocazii, și nu i-a dat drumul adversarului până când i-a luat toate punctele. Astra a fost mult mai puțin motivată ca în precedentele două întâlniri cu oltenii de anul acesta. Ori că între timp își pierduseră șansele la locul 3, ori că la orizont era returul din Cupă cu CFR, dar trupa  lui Enache a arătat mult mai modest decât o făcuse într-o formulă inedită la Sf. Gheorghe. Și cu mult mai puțin chef decât în precedentele dueluri din Bănie. Craiova i-a reclamat pe giurgiuveni pentru un eventual non-combat cu FCSB, dar echipa lui Enache a arătat și mai rău în returul cu oltenii.

Papură a umblat puțin la primul 11, dar s-a apropiat pe parcurs la formula lui Mangia. A afișat un 4-3-3, în care l-a schimbat pe Donkor cu Acka, iar Fedele a primit încredere din start. Pe parcurs,  Acka și Fedele nu au confirmat deplin pariul lui „Papi”. Noul antrenor nu avea justificare în cazul unui eșec. Mai ales că, după cum precizase patronul Rotaru, Papură decisese 70% din transferurile echipei, așa că acum era ocazia să și răspundă concret pentru ce garantase. Craiova a fost „mai superioară”, forțând gradul de comparație, decât în victoria cu 3-0 de la Giurgiu din sezonul regular, dar s-a mulțumit acum cu un succes la limită, mai ales că nu-i mai are pe doi din marcatorii de atunci: Mitriță și Koljic.

Oltenii au avut două penalty-uri, au primit unul și n-au transformat niciunul, păstrând tradiția acestui sezon, în care lovitura de pedeapsă nu este neapărat un avantaj pentru ei. Cicâldău și Bancu au fost trântiți în careu, dar numai la primul a avut reacția corectă Chivulete. Bancu a primit aiurea galben, deși a fost călcat la câțiva metri de central. Pigliacelli și Bancu transformaseră ultimele două penalty-uri, dar lui Carlos Fortes i-a fost oferită ocazia să spargă gheața în tricoul Științei. A irosit-o. Craiova n-a acuzat nici acest șoc, fiindcă peste câteva minute Mihăilă a profitat de șansa primului gol în tricoul alb-albastru. Ironia sorții, Mihăilă ratase ocazia de 2-1 la Ovidiu, chiar înainte ca băieții lui Hagi să marcheze decisiv. Martic a venit cu assist-ul, iar Mihăilă cu lovitura de cap care s-a oprit în plasa laterală. Și Craiova fuge cu toate punctele de la Dunăre și se îndreaptă spre Mare, unde o așteaptă returul cu Viitorul, din semifinalele Cupei. Iar Papură poate spune că a câștigat primul său meci ca antrenor în Liga I. Chiar la echipa la care de care-și leagă cariera și sentimentele.  

  • Astra Giurgiu – Universitatea Craiova 0-1
  • A marcat: Mihăilă 68.
  • Astra Giurgiu: Lazar – Butean, Bejan (54 Erico), Cestor, Radunovic – R. Moise, Romario Pires – Begue (57 V. Gheorghe), N. Roșu (76 Zoua), Llullaku – Alibec. Antrenor: Constantin Enache.
  • Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Acka (46 Donkor), Kelic, Bancu – Mateiu, Fedele (70 Bic), Cicâldău – Bărbuț, Fortes, Mihăilă (89 Meza Colli).   Antrenor: Corneliu Papură.
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…