Pape Ndaw către Mulțescu: „Vreau să joc mai mult”

Pape Ndaw către Mulțescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a da un randament mai bun, Pape N Daw i-a cerut lui Mulțescu să-l folosească mai mult

Senegalezul a fost oprit la Dinamo în urma trialurilor din vară, iar de la începutul campionatului este cel mai contestat jucător al „câinilor”

Atacul lui Dinamo suferă în acest început de sezon, „câinii” nu reușesc să marcheze, iar acest lucru a dus la o serie de ironii la adresa fotbaliștilor din avanposturile echipei din „Ștefan cel Mare”. Din aceste discuții, cel mai șifonat a ieșit Pape Ndaw, senegalezul în vârstă de 19 ani pe care Gigi Mulțescu l-a oprit în urma trialurilor organizate în această vară. Cel mai puternic contestatar al fotbalistului care măsoară 197 cm a fost Cornel Dinu, administratorul delegat numindu‑l pe Pape N Daw, „popândău”. Din cauză că în unele meciuri a fost autorul unor ratări uriașe, Gigi Mulțescu a încercat să discute cu africanul, iar acesta i-a transmis tehnicianului că pentru a avea o evoluție mai bună ar trebui să joace mai mult. Din cele cinci partide ale „câinilor”  din acest sezon, Pape a bifat patru meciuri, în  două jocuri a început din primul minut, iar în celelalte două a intrat pe parcurs.

197 de minute a adunat Pape Ndaw în tricoul lui Dinamo, în acest sezon


LIGA A II-A / Constantin, contestat în Comitetul Executiv!
Președintele celor de la Berceni, Ștefan Stana a făcut o contestație împotriva lui Gheorghe Constantin, pentru că acesta nu ar avea drept de a reprezenta cluburile din eșalonul secund în forul federal. Rămas fără loc în Comitetul Executiv, după ce a pierdut alegerile din 5 august în fața lui Auraș Brașoveanu, oficialul ilfovenilor susține că Gheorghe Constantin nu are o funcție de conducere la CSM Rm. Vâlcea, motiv pentru care nu ar mai avea dreptul să fie membru în forul federal. (Mihai ANDRIEȘ)

OȚELUL / Sevillano așteaptă permisul de muncă
Venit la Oțelul în această vară de la echipa argentiniană Godoy Cruz, sub formă de împrumut pentru un an, atacantul Diego Sevillano așteaptă încă rezolvarea formalităților de obținere a permisului de muncă. Procedura a fost întârziată de necesitatea atașării la dosar a cazierului fiscal pentru FC Oțelul SA, societate aflată în insolvență. Totuși, șefii gălățeni încearcă să rezolve problema zilele acestea pentru ca Sevillano să debuzete, sâmbătă, cu Ceahlăul. (Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚)

LIGA A II-A / Farul continuă cel puțin până pe 6 septembrie!
Federația a așteptat un semn de la gruparea de la malul mării în privința continuării activității în Liga a II-a. Ieri, Giani Nedelcu, patronul marinarilor, a anunțat că Farul nu se va retrage. Singura problemă rămasă în discuție este aceea a achitării unei datorii de 430.000 de lei, până la data de 6 septembrie, în caz contrar gruparea constănțeană urmând a intra în faliment. În aceste condiții, seria I va avea 13 echipe, asta dacă nu vor mai apărea și alte surprize până la prima etapă. (Mihai ANDRIEȘ)

GAZ METAN / Vor să se îmbogățească pe spatele Stelei
Dacă la meciurile precedente din Liga I intrarea generală a fost de  10 lei, șefii de la Mediaș au decis ca la partida cu Steaua, de sâmbătă seara, un bilet să coste 30 de lei la tribune, iar la tribuna 0 un tichet va fi 60 de lei. Chiar în ciuda acestor prețuri piperate, ardelenii se așteaptă la un stadion plin, capacitatea arenei fiind de 8.000 de locuri. Peste 50.000 de euro vor încasa medieșenii din tichete. (Daniel LUP)

ACS POLI / Încasări de peste 100.000 de euro într-o lună
Clubul ACS Poli Timișoara a făcut publică suma încasată din bilete după trei meciuri jucate pe teren propriu în Liga I. În total, aproximativ 32.000 de spectatori au asistat la jocurile cu Dinamo, Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani, clubul încasând din bilete 372.560 de lei. Dacă adăugăm și banii proveniți din abonamente (140.850 de lei), rezultă peste 510.000 de lei, adică 115.000 de euro veniți de la spectatori într‑o singură lună. (Radu FAUR)

FC BRAȘOV / Țicleanu și Ilyeș, prezentați oficial
Aurel Țicleanu (foto) și Robert Ilyeș au fost prezentați luni ca fiind noii antrenori ai echipei FC Brașov, după ce Adrian Szabo și Ioan Naghi au fost demiși duminică seara. „Am fost bucuros că mi s-a propus această funcție, pe care am acceptat-o cu sufletul deschis. FC Brașov a avut parte și de ghinion până acum, dar am mare încredere că vom putea redresa corabia. Din punctul meu de vedere, la băieți este vorba de un blocaj mental”, a spus Țicleanu. (Adi MARICA)

STRANIERI / Cristea a învins de unul singur liderul Australiei!
Revenit după o accidentare care l-a ținut câteva săptămâni pe tușă, Cristian Cristea a înscris unicul gol al meciului susținut de echipa sa, Southern Stars, pe terenul liderului Northcote City. Este a doua reușită a lui Cristea de la sosirea sa în Australia. Fostul atacant de la Viitorul Constanța și Târgu Mureș a marcat în singurele victorii ale echipei sale în acest sezon. (Mihai ANDRIEȘ)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen