Pandurii, victorie în primul amical din cantonamentul de la Belek

Pandurii, victorie în primul amical din cantonamentul de la Belek
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-2,
o selecționată de tineret a Ungariei, în primul meci amical din
cadrul stagiului de pregătire de la Belek.

Echipa învinsă de Pandurii a fost o selecționată de tineri de 23
de ani de la echipele de prima ligă din Ungaria.

Pentru Pandurii cele trei goluri au fost marcate de Cardoso, cu
ajutorul unui fundaș al ungurilor, Burucz, care a deviat în propria
poartă, Pintilii din penalti și Brata. Pentru echipa ungară au
înscris Vitredi și Bene.

Antrenorul Petre Grigoraș a folosit la acest meci 22 de
jucători, trei dintre fotbaliștii aflați în cantonament cu echipa
antrenându-se separat pe un teren alăturat (Conrado, Militaru și
Voinea), în timp ce portarul Mingote face recuperarea la hotelul
unde sunt cazați jucătorii de la Pandurii.

În prima repriză, Grigoraș a folosit următoarea formulă de joc:
Lazăr – Matei, Viera, Chiricheș, Grecu – Băcilă, Pintilii, Vranjes,
Hidișan – Cardoso. În repriza a doua, pentru Pandurii au jucat:
Horvat – Popete, Tătaru, Rada, Neagu – Ciucur, Nistor, Avramescu,
Cristea – Stupic, Brata.

Partida a fost arbitrată de o brigadă coreeană, care a acordat
trei cartonașe roșii tinerilor din Ungaria, după ce aceștia au avut
intrări dure la jucătorii formației din Liga I.

Chiricheș a părăsit terenul accidentat în prima repriză, în
locul său fiind trimis pe teren Ionuț Rada.

Formația Pandurii Târgu Jiu are programat următorul meci amical
din Antalya, luni, cu echipa azeră FK Baku.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…