Pancu nu e impresionat de clujeni: „CFR ne-a egalat din singura ocazie din repriza a doua!”

Atacantul raidist este dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit să obțină victoria în partida cu CFR Cluj, precizând că giuleștenii au dominat partida, iar clujenii au reușit să egaleze din singura fază pe care au avut-o în repriza a doua.
Pancu nu e impresionat de clujeni: "CFR ne-a egalat din singura ocazie din repriza a doua!"

Atacantul raidist este dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit să obțină victoria în partida cu CFR Cluj, precizând că giuleștenii au dominat partida, iar clujenii au reușit să egaleze din singura fază pe care au avut-o în repriza a doua.

„Până la urmă e un punct, care se adaugă în clasament. A fost o primă repriză jucată pe contre, dar am controlat a doua repriză, deci am pierdut două puncte foarte mari. CFR e o echipă cu care ne luptăm la campionat. Ne-a lipsit puțină maturitate, ei au avut o singură ocazie în repriza a doua și au marcat.

Au avut și un portar într-o formă foarte bună. Din păcate, nu am reușit să le oferim fanilor victoria. Pe viitor sper să-i facem fericiți. Sunt mai multe echipe care se bat la titlu”, a declarat Pancu la Fanatik Show, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro