„Până la 15 aprilie vom lua o decizie în privința Rapidului”

  • Publicat:

George Copos a menționat că nu se poate spune că a ajuns la un acord cu Ionuț Negoiță în privința vânzării clubului Rapid și spune că în pole-position pentru preluarea clubului este Fathi Taher.

Patronul Rapidului a mai spus că situația clubului se va clarifica până pe 15 aprilie.

"Am toată considerația pentru domnul Negoiță. Am vorbit cu dânsul, ne-am întâlnit o singură dată. Dânsul este un om pasionat de fotbal, dar în niciun caz nu se poate spune că am ajuns la un acord cu dânsul pentru vânzarea Rapidului. Pot să spun în schimb că în 3-4 zile trebuie să am o discuție cu domnul Taher, pentru a ajunge la o concluzie. În caz contrar, cred că domnul Negoiță poate fi numit un potențial investitor la Rapid, dar acum a fost doar o discuție între doi oameni de afaceri. Domnul Taher are prima opțiune de cumpărare a clubului Rapid și până nu spune da sau nu, eu nu pot începe niciun fel de negociere cu altă persoană. Consider că până la 15 aprilie vom lua o decizie în ceea ce privește clubul, pentru că eu sunt dispus la orice sacrificiu, și aici este vorba și de bani, pentru a lăsa clubul Rapid pe mâini bune", a declarat Copos pentru MEDIAFAX.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Mădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea”
Mădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea”
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Vestea primită acum de Simona Halep. WTA a făcut anunțul oficial luni, 6 mai
Vestea primită acum de Simona Halep. WTA a făcut anunțul oficial luni, 6 mai
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…