Oțelul, lider peste Steaua și Dinamo!** „Am început să deranjăm” Grigore: „Acum ne formăm ca echipă”

Oțelul a uitat repede de umilința de la Vaslui și a câștigat, în inferioritate, cu 4-1 în fața Urziceniului. Dorinel Munteanu spune că a fost un meci tensionat, dar că se bucură că a dus echipa pe primul loc. Tavi Grigore are o scuză: "Acum ne formăm ca echipă"
Oțelul, lider peste Steaua și Dinamo!** "Am început să deranjăm" Grigore: "Acum ne formăm ca echipă"

Oțelul a uitat repede de umilința de la Vaslui și a câștigat, în
inferioritate, cu 4-1 în fața Urziceniului. Dorinel Munteanu spune
că a fost un meci tensionat, dar că se bucură că a dus echipa pe
primul loc. Tavi Grigore are o scuză: „Acum ne formăm ca
echipă”

„Dacă etapa trecută am ratat ocazia să trecem pe primul
loc, iată că am reușit să o facem acum chiar dacă poate pentru
puțin timp. Mă bucur pentru victorie pentru că a fost una foarte
grea, mai ales pentru că veneam după un eșec usturător la Vaslui. A
fost multă tensiune în jocul de azi. Mă bucură atitudinea
jucătorilor mei pe care au avut-o mai ales în repriza a doua și îmi
felicit jucătorii pentru efortul depus”
, a spus Dorinel
Munteanu.

Tehnicianul consideră că echipa lui a fost defavorizată de arbitraj
în partida cu Unirea Urziceni.

„Cred că echipa a fost defavorizată de arbitraj” a
mai spus el.

Întrebat dacă Oțelul Galați, aflată pe primul loc al clasamentului
însă cu un meci mai mult decât Steaua și Dinamo, a început să
deranjele echipele mari ale Ligii I, Munteanu a răspuns:

„Am început de mult să deranjăm, încă din returul
campionatului trecut”.

Tavi Grigore: „Acum ne formăm ca
echipă”

„Vreau să felicit pe Oțelul, care a dat dovadă de o forță
deosebită. Să domini în zece oameni e o dovadă de o pregătire
psihologică și o forță de grup deosebită. Noi abia începem să ne
formăm ca echipă. În prima repriză a fost echilibrat, dar în
repriza a doua nu am reușit să facem față presiunii primind goluri
după greșeli foarte mari”
, a spus Grigore.

Tehnicianul Unirii a menționat că are nevoie de întăriri la echipă
pentru a face față în Liga I.

„Avem un lot care trebuie neapărat îmbunătățit pentru a
face față în Liga I”,
a mai spus el.

Oțelul Galați a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-1 (1-1),
pe Unirea Urziceni, într-un meci din cadrul etapei a VIII-a a Ligii
I, deși din minutul 37 al partidei a evoluat cu un om mai puțin pe
teren după eliminarea lui Laurențiu Iorga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]