Oțelul își anunță obiectivul: niciun pas greșit!** Dorinel avertizează: „Nu am renunțat niciodată la titlu”

Oțelul își anunță obiectivul: niciun pas greșit!** Dorinel avertizează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a declarat vineri că echipa Oțelul Galați are nevoie de un start foarte bun de retur pentru a mai spera la îndeplinirea obiectivului propus la începerea campionatul, și anume câștigarea titlului

Oțelul va juca primul meci oficial din acest an, luni, în deplasare cu Concordia Chiajna.

„Va fi un retur cu multe suprize, dar și foarte greu. După doar două luni și jumătate vom ști echipa campioană. Ne dorim să avem un retur bun, să adunăm mai multe puncte decât în tur și să ne atingem obiectivul pe care niciodată nu l-am scos din calcul. Chiar dacă suntem la nouă puncte distanță, avem datoria să ne batem pentru fiecare punct în fiecare joc, iar primul meci, cel cu Chiajna este cel mai greu și cel mai important. Concordia este o echipă schimbată total, cu un antrenor nou, iar asta nu face decât să ne motiveze în plus. Nu avem voie să facem pași greșiți, orice punct pierdut ne îndepărtează de obiectiv. Am urmărit câteva jocuri ale lor, au jucători noi, cu calități, dar contează ceea ce facem, ce atitudine și determinare vom avea. Mi-am avertizat jucătorii că ne va fi greu și nu vreau să subestimăm advesarul. Trebuie să ținem cont că venim după o pauză lungă și cred că niciun antrenor nu poate ști la ce nivel se află echipa sa”, a spus Dorinel Munteanu.

Tehnicianul este de părere că stabilitatea financiară va avea un rol important în stabilirea echipai care va câștiga campionatul. „Tot timpul a contat stabilitatea financiară și, din acest punct de vedere, cred că reprezentăm cel mai fericit caz. Toate plățile sunt la zi, atât contractele, cât și primele. Rămâne doar ca jucătorii să facă eforturi, sacrificii în aceste două luni și jumătate, dacă vor să se bucure ca anul trecut. Din punctul de vedere al primelor pentru câștigarea campionatului, cred că vom fi printre echipele cel mai bine plătite. Un motiv în plus pentru jucători ca să lase totul deoparte, fotbalul să fie pe primul plan pentru aceste două luni și jumătate”, a precizat Munteanu.

Partida dintre Concordia Chiajna și Oțelul Galați, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa luni, 5 martie, de la ora 20.30.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…