„Oțelarii” au sărbătorit doi ani de la câștigarea titlului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 15 mai 2011 Oțelul învingea pe teren propriu pe Poli Timișoara cu 2-1, în penultima etapă a Ligii I, victorie care îi asigura matematic câștigarea titlului de campioană. Azi, la prânz, roș-alb-albaștrii au serbat împlinirea a doi ani de la acel eveniment istoric alături de fani.

Mai întâi, au scos trofeul din vitrină și l-au expus la marginea terenului de fotbal de la Colegiul Național „Costache Negri”, unde  Costin, Viglianti, Cojoc, Murgoci, Tudorie, Simaitis, Băjenaru, Gazale și managerul general Narcis Răducan au susținut un joc demonstrativ contra echipei liceului. Puștii liceului s-au îngrămădit să obțină autografe de la campionii din 2011, să facă poze cu aceștia și trofeul, iar apoi își etalau mândri cadoul primit de la idoli, brățările roș-alb-albastre.

Sergiu Costin, căpitanul echipei în acel meci istoric din urmă cu doi ani, a profitat de ocazie pentru a transmite „La mulți ani” familiei unui fan care și-a botezat cu numele său copilul născut în ziua câștigării campionatului. „Face doi ani și micuțul Costin Patriche, îi transmit lui și întregii familii să fie fericiți, la fel cum am fost toți în acea noapte de pomină. Această zi specială din viața mea o voi celebra mereu, de fiecare dată pe 15 mai va trebui să le fac cinste prietenilor. Se poate repeta performanța pe viitor, dacă se dorește cu adevărat”, a spus Costin.

De asemenea, actualul conducător Narcis Răducan are deja la planuri pentru revenirea Oțelului în prim-planul Ligii I. „E o onoare pentru mine să port tricoul de campion al Oțelului și să particip la această sărbătoare. Prin faptul că Oțelul a câștigat titlul în 2011 s-a dovedit că se poate pentru oricine și sperăm ca pe viitor să ne mai înmulțim trofeele. E o acțiune bună pentru a-i atrage pe tineri către stadion, suntem vinovați că am cam neglijat acest gen de acțiuni în ultima”, a declarat Răducan.

Apoi, spre seară, trofeul de campioană a fost pus la dispoziția suporterilor la magazinul oficial al clubului pentru fotografii alături de o parte dintre jucătorii care au fost pe teren în acel meci de poveste din 15 mai 2011, Branko Grahovac, Cristian Sîrghi, Gabriel Giurgiu, Sergiu Costin, Gabriel Paraschiv, Cătălin Iorga, Silviu Ilie, Ioan Filip și Ionuț Neagu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…