Orgolii în oglindă

Redactor:
Marius Pitaru
Orgolii în oglindă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ce poate ieși dintr-un meci pregătit de un antrenor fan al jocului britanic și un tehnician care admiră stilul italian?
O partidă spectaculoasă, însă numai între cele două careuri. Și Dan Petrescu, și Răzvan Lucescu au avut grijă mai întâi să primească gol.

Până la obsesie. Orgoliile ascuțite înainte de meci de cei doi principali s-au transmis în rigorizitatea din teren. Fiecare a ținut să demonstreze că el este cel mai bun, ajungând să se imite până în cele mai mici detalii. Chiar și la cearta cu arbitrii, cu propriii jucători, uneori și cu o parte a spectatorilor.

Lucescu junior, cunoscut în Liga I ca „X-MAN”, nu și-a pierdut puterile supranaturale de-a lungul iernii și a jucat din nou la egal, al nouălea din acest campionat. Victoria ar fi însemnat, probabil, umanizarea. Așa se face că Brașovul, acest Rapid al anului 2009, a avut în prima repriză doar două ocazii bune de gol.  Măldărășanu și Buga au șutat de fiecare dată puțin pe lângă vinclu. De partea cealaltă, răbdare și tutun. Urziceniul a rămas aceeași echipă pe care o știam din tur, frumoasă și urâtă în același timp. De admirat datorită organizării, și de condamnat din cauza zgârceniei din atac. Poate și pentru că resursele fotbalului-spectacol au plecat odată cu Mara la CFR.


Cine nu riscă, nu câștigă

Prestația la alibi a celor 22 de oameni a continuat și în repriza secundă. Într-un meci în care golul era considerat o minune, ocazia de poartă devenea un lux. Pe care aproape nimeni nu și-l permitea. Loviturile libere, care în oricare alt joc ar fi fost aperitivul pentru gol, la Unirea – Brașov au fost direct desertul unui fotbal cu lacăt la porți. Și cum cheia a rămas pe bancă, la cei doi antrenori, jucătorii au trebuit să caute „intrarea” prin spate. Dar așa se întâmplă când întorci spatele la fotbal: te mulțumești cu un 0-0.

Coman, primul meci din sezon!

Dani Coman a bifat cu Unirea Urziceni prima partidă în Liga 1
din ediția 2008/2009. În tur, Rapid l-a trimis pe goalkeeper la echipa a doua după ce acesta a refuzat să semneze prelungirea contractului. Neplătit pe ultimele două luni, Dani Coman a ajuns în iarnă la FC Brașov, formație la care a debutat aseară în primul meci oficial.

 

Banner anti-Mitică Dragomir

Salariul lui Mitică Dragomir la LPF deranjează pe toată lumea. „Corleone” a intrat și în colimatorul suporterilor formației Unirea Urziceni, care au afișat aseară un banner la adresa acestuia. „Bre, te-ntrebi cumva în glumă ce faci de 15.000 pe lună?” (foto) era mesajul pe care i l-au transmis ialomițenii lui Mitică Dragomir. 

 

”Am avut un meci greu cu o echipă care nu m-a surprins cu nimic. Cei de la Brașov au reinventat autobaza, îi felicit pentru punctul luat”, Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni
 

”Mi-aș fi dorit și eu un arbitraj ca ăsta la meciurile de-acasă. Au primit prea multe lovituri libere din preajma careului nostru, fapt ce i-a ajutat. Noi ne-am dorit să câștigăm, dar nu am putut”, Răzvan Lucescu, antrenor FC Brașov

”Stelea a fost în tur cel mai bun portar, dar trebuie să-l ajut pe Dani Coman să revină la națională”, Răzvan Lucescu, tehnician FC Brașov
 

”Răzvan Lucescu tinde să devină ridicol dacă insinuează că am fost ajutați de arbitraj. Deaconu a fost echidistant”, MM Stoica, președinte Unirea Urziceni


”Mă bucur că am revenit pe teren după o lungă absență. Sunt fericit pentru rezultat. M-am acomodat repede la Brașov, datorită colegilor mei, foști rapidiști”, Dani Coman, portar FC Brașov

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen