Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Operațiunea autobuzul**

Operațiunea autobuzul**

Așa cum pe vremuri Ștefan cel Mare își aduna plăieșii dintr-o singură strigare, așa își strânge Gheorghe Ștefan oameni în tribunele Municipalului din Piatra- Neamț pentru a face galerie Ceahlăului. Vineri. 23 aprilie 2010. Cu 45 de minute înainte să înceapă meciul dintre Ceahlăul și Astra, zeci de autobuze „de țară" se aliniază pe o străduță în spatele stadionului Municipal. Ca la un semn, ușile se deschid, și din autobuze coboară circa 500 de cetățeni. Când te uiți la ei, nu ai paria că sunt „ultrașii" Ceahlăului. Dotați cu goarne, steaguri portocalii, fulare și, obligatoriu, semințe, suporterii încep să țipe din toți rărunchii „Hai Ceahlăul!". Sunt veniți din Girov, Alexandru cel Bun, Gârcina, Piatra Șoimului, Dumbrava Roșie, Săvinești și chiar din orașul Roznov și sunt dirijați în tribună de o femeie, Geanina Ciocoiu. Nemțeanca (36 ani), care e șef de galerie din tur, a lucrat ani buni în Anglia și Germania. La finalul jocului, indiferent de scor, fanii pleacă acasă cu zâmbetul pe buze. Motivul? La ieșirea de pe stadion, „ultrașii" primesc „recompense" pentru devotamentul lor. O sticlă de vin sau o țuică sunt binevenite pentru a face mai confortabil drumul spre casă.
Operațiunea autobuzul**

Așa cum pe vremuri Ștefan cel Mare își aduna plăieșii dintr-o
singură strigare, așa își strânge Gheorghe Ștefan oameni în
tribunele Municipalului din Piatra- Neamț pentru a face galerie
Ceahlăului.

Vineri. 23 aprilie 2010. Cu 45 de minute înainte să înceapă
meciul dintre Ceahlăul și Astra, zeci de autobuze „de țară” se
aliniază pe o străduță în spatele stadionului Municipal. Ca la un
semn, ușile se deschid, și din autobuze coboară circa 500 de
cetățeni. Când te uiți la ei, nu ai paria că sunt „ultrașii”
Ceahlăului. Dotați cu goarne, steaguri portocalii, fulare și,
obligatoriu, semințe, suporterii încep să țipe din toți rărunchii
„Hai Ceahlăul!”. Sunt veniți din Girov, Alexandru cel Bun, Gârcina,
Piatra Șoimului, Dumbrava Roșie, Săvinești și chiar din orașul
Roznov și sunt dirijați în tribună de o femeie, Geanina Ciocoiu.
Nemțeanca (36 ani), care e șef de galerie din tur, a lucrat ani
buni în Anglia și Germania.

La finalul jocului, indiferent de scor, fanii pleacă acasă cu
zâmbetul pe buze. Motivul? La ieșirea de pe stadion, „ultrașii”
primesc „recompense” pentru devotamentul lor. O sticlă de vin sau o
țuică sunt binevenite pentru a face mai confortabil drumul spre
casă.

E frumoasă viața așa. Ieșim la sfârșitul săptămânii la un
meci și bem și un pahar de vin

Fane, suporter din Săvinești

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro