Omul care a revoluționat fizic Liga I spune că Neubert a folosit și alte metode pentru a aduce titlul la Steaua: „Nu poți doar cu benzile TRX”

Omul care a revoluționat fizic Liga I spune că Neubert a folosit și alte metode pentru a aduce titlul la Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul este de părere că steliștii au beneficiat și de alți factori care i-au ajutat să atingă forma fizică arătată sezonul trecut”Nu poți domina Liga I doar cu TRX”

Bozzetti recunoaște, totuși, meritele neamțului Thomas Neubert

Domnule Bozzetti, în 2011 ați introdus în fotbalul românesc un tip de exercițiu fizic care s-a dovedit a fi foarte popular în acest moment. Când ați descoperit benzile TRX?
Am început să lucrez cu ele prin 2010. Totuși, foloseam acest tip de exercițiu, adică „functional training” de mulți ani. Mi-a fost foarte ușoară tranziția spre benzile TRX și de asta am ales să vin și la Ceahlăul cu ele.

Ce este „functional training”?
În cuvinte simple, „functional training” presupune renunțarea la antrenamentele în care se folosesc aparatele clasice, fixe, cu greutăți importante și pregătirea utilizând, în principal, greutatea propriului corp.

La Ceahlăul ați avut succes cu implementarea acestui tip de exercițiu?
Acolo am aflat că nimeni din România nu mai folosise așa ceva și îmi aduc aminte că antrenorul Marin Barbu avea semne mari de întrebare atunci când a văzut benzile.

Steaua a pus avantajul de ordin fizic obținut sezonul trecut asupra rivalelor pe seama folosirii benzilor TRX.
Nu, nu cred că simpla folosire a unei unelte, TRX-ul este o unealtă de lucru, a ajutat Steaua să domine autoritar campionatul din punct de vedere fizic. Sigur, beneficii au fost, însă cu siguranță au fost și alți factori care i-au ajutat. Mă refer la abilitățile preparatorului fizic, la antrenamentele tactice, la calitățile fotbaliștilor.

„TRX-ul nu mai e o noutate!”

Reformulez. Este posibil ca o echipă să ajungă să-și domine autoritar adversarii la capitolul pregătire fizică în condițiile în care singura diferență majoră la pregătire este constituită de benzile TRX?
Este practic imposibil să ajungi să-ți domini fizic adversarii doar prin simpla folosire a benzilor TRX! Sunt avantaje din folosirea lor, în special în ceea ce privește evitarea accidentărilor, dar totul trebuie integrat în ceea ce înseamnă un antrenament complet specific jocului de fotbal. Să știți că TRX-ul nu mai este de multă vreme ceva revoluționar. Acum se lucrează la dezvoltarea puterii și eficienței metabolice cu ajutorul receptoarelor cu GPS.

Un preparator fizic este implicat doar în ceea ce presupune antrenarea sau are un cuvânt de spus și la capitolele legate de vitaminizare și medicamentație?
Teoretic nu, însă colaborarea dintre preparator și antrenor este esențială. Asta înseamnă că nu este ieșit din comun ca preparatorul fizic să își prezinte sfaturile, bazate pe experiențe anterioare, și medicului echipei.

Credeți că există dopaj în fotbalul mare?
Eu nu am întâlnit niciodată o situație care să mă facă să ajung la concluzia asta, mă chinuie gândul că așa ceva poate fi un fenomen. Nu pot exclude dopajul din ecuație, dar mă gândesc că fotbalul este un sport bazat nu doar pe partea fizică, ci în bună măsură și pe cea legată de talent, iar aceasta din urmă nu poate fi influențată de dopaj.

După succesul înregistrat de Steaua, mai multe echipe s-au apucat în pregătirile din această vară de exercițiile cu benzi TRX. Credeți că e posibil să se vadă rezultatele în timp scurt, până la începerea Ligii I?
Atenție, repet! TRX-ul poate da rezultate într-o perioadă scurtă de timp, dar simpla adăugare a acestui tip de exercițiu nu garantează succesul. Vorbim aici despre o întreagă metodologie de lucru, sunt mulți alți factori de care ai nevoie pentru a vedea rezultate în timp scurt. Steaua are un avantaj, al experienței cu TRX, iar pentru celelalte echipe nu va fi de ajuns faptul că s-au apucat acum.

Cum vedeți școala de preparatori fizici din Germania?
Cert este faptul că în ultimii ani fotbalul de acolo a crescut foarte mult. Uitați-vă și la nivel european, la ce rezultate au. Și să știți că nu trebuie acordate meritele numai antrenorilor, preparatorii fizici au contribuit la succesul acesta.

Mai sunteți tentat de o altă experiență în fotbalul românesc?
Sigur că aș accepta cu plăcere o ocazie de a mai lucra cu românii. La Ceahlăul am avut un privilegiu, am avut jucători cu o deschidere uriașă către ceea ce e nou, Costel Enache era un antrenor foarte bun, Vicențiu Iorgulescu un manager pe cinste.

Bozzetti (aici într-o fotografie alături de fostul jucător și antrenor al echipei AC Milan, Leonardo) are 53 de ani și a lucrat mai mult pentru echipele de amatori din Italia. Ceahlăul și Cremonese sunt singurele cluburi profesioniste la care a fost angajat

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…