Oltenii l-au comemorat pe Cristi Neamțu

Asociația Suporterilor Olteni, reprezentând o parte importantă a galeriei Științei, a depus astăzi o coroană de flori și o eșarfă cu însemnele clubului la mormântul portarului decedat în urmă cu opt ani, Cristi Neamțu. Fotbalistul, care în această vară ar fi împlinit vârsta de 30 de ani, a decedat în timpul unui cantonament efectuat de Universitatea în Cipru, la data de 20 februarie 2002, ora 12:00, din cauza unui tragic accident. În timpul antrenamentului de pe 14 februarie 2002, Neamțu a fost lovit involuntar cu genunchiul în cap de către colegul său de echipă, Marius Șuleap. În lipsa doctorului echipei, Liviu Bătineanu, Neamțu a fost transportat cu un autocar la spital și, după mai multe investigații, a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă și hemoragie cranio-cerebrală. După șase zile de comă, doctorii ciprioți au anunțat decesul fotbalistului. Câteva zeci de mii de oameni l-au condus pe Cristi pe ultimul drum, pe data de 24 februarie 2002, într-o procesiune care a traversat orașul Craiova, unind punctele de importanță majoră din viața portarului: apartamentul în care locuia cu mama sa, sediul clubului sau stadionul Ion Oblemenco. Ca omagiu adus celui decedat, peluza sud a arenei craiovene a fost denumită, atunci, peluza Cristi Neamțu.
Oltenii l-au comemorat pe Cristi Neamțu

Asociația Suporterilor Olteni, reprezentând o parte importantă a
galeriei Științei, a depus astăzi o coroană de flori și o eșarfă
cu însemnele clubului la mormântul portarului decedat în urmă cu
opt ani, Cristi Neamțu. Fotbalistul, care în această vară ar fi
împlinit vârsta de 30 de ani, a decedat în timpul unui cantonament
efectuat de Universitatea în Cipru, la data de 20 februarie 2002,
ora 12:00, din cauza unui tragic accident. În timpul
antrenamentului de pe 14 februarie 2002, Neamțu a fost lovit
involuntar cu genunchiul în cap de către colegul său de echipă,
Marius Șuleap. În lipsa doctorului echipei, Liviu Bătineanu, Neamțu
a fost transportat cu un autocar la spital și, după mai multe
investigații, a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă și
hemoragie cranio-cerebrală. După șase zile de comă, doctorii
ciprioți au anunțat decesul fotbalistului.

Câteva zeci de mii de oameni l-au condus pe Cristi pe ultimul
drum, pe data de 24 februarie 2002, într-o procesiune care a
traversat orașul Craiova, unind punctele de importanță majoră din
viața portarului: apartamentul în care locuia cu mama sa, sediul
clubului sau stadionul Ion Oblemenco. Ca omagiu adus celui decedat,
peluza sud a arenei craiovene a fost denumită, atunci, peluza
Cristi Neamțu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]