Oltenia fierbe!** 30.000 de fani pentru Piți

Oltenia fierbe!** 30.000 de fani pentru Piți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă umple stadioanele pe unde se duce. Dacă în
Ghencea a produs isterie chiar la partida cu Universitatea, din
etapa a 2-a, același lucru este așteptat să se întâmple și în Bănie
la meciul de sâmbătă cu Sportul.

Pe lângă faptul că va avea un tehnician cu un palmares bogat,
așa cum nu s-a mai întâmplat până acum în „era Mititelu”,
Universitatea va avea de câștigat și din punct de vedere financiar
după sosirea lui Pițurcă. Fanii dau asigurări că meciurile se vor
juca cu casa închisă, ceea ce va aduce clubului un venit
suplimentar. Primul meci cu Pițurcă pe bancă ar putea fi chiar cel
cu Sportul Studențesc de sâmbătă, iar suporterii sunt gata să îi
facă o primire de gală fostului selecționer. „Dacă Pițurcă va
conduce un antrenament până la meciul cu Sportul, stadionul va fi
cu siguranță plin”, a anunțat Gabriel Târcă, unul dintre liderii
galeriei Universității.

100 de
fani la antrenament

Suporterii olteni deja nu mai au răbdare și vor să-l vadă pe
Pițurcă intrându-și în rol la Universitatea. Aproximativ 100 de
fani olteni au venit la antrenamentul de ieri-seară, sperând că
acolo își va face apariția și Pițurcă. Acesta a preferat însă să nu
se afișeze lângă echipă până când nu vor fi puse la punct toate
detaliile.

20 de
mii de spectatori au fost la meciul Craiova – Timișoara din etapa a
3-a

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen