Olah își avertizează fostul coleg: „Popică, pregătește-ți sacul!”

Redactor:
Lucian Danciu
Olah își avertizează fostul coleg:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un an și jumătate în care a stat departe de fotbal din
pricina unei fracturi la metatarsian și a „războiului” financiar cu
„U” Cluj, Adrian Olah a devenit titular de drept la Unirea.

Adi, ești din nou în prim-plan după o perioadă mai neagră.
Cum te simți la Alba Iulia?

Excelent. Colegii m-au primit foarte bine și m-au ajutat să mă
integrez într-un grup foarte unit după părerea mea. E un aspect
important, care, veți vedea, va conta mult la rezultatele
echipei.

Pentru voi urmează două jocuri în compania unor
contracandidate la evitarea retrogradării. La ce te
aștepți?

La două victorii, desigur, fiindcă avem mare nevoie de puncte.
Cel mai important este meciul de vineri, cu Internațional, fiindcă
o eventuală victorie ne va ajuta să trecem peste argeșeni în
clasament și ne va da moral și pentru partida de la Piatra
Neamț.

Dacă bateți vineri, îl necăjești pe fostul tău coleg de la
Timișoara și Național, Marius Popa …

Ă‚sta e fotbalul! Important e să câștigăm noi, că apoi îl ajut eu
să-i treacă supărarea.

Îi dai și gol?

Nu m-aș supăra să înscriu, mai ales că Popa e un portar de
calitate, cu reflexe bune și experiență mare, și nu oricine îi dă
gol. Repet însă, cel mai mult contează acum cele trei puncte, nu să
dau eu gol.

Multă lume laudă jocul tău, tu ce crezi?

Las lumea să aprecieze sau nu cum joc. Tot ce pot spune este că
încerc să îmi fac cât mai bine datoria și să pun umărul la
îndeplinirea obiectivului, adică menținerea în Liga I.

Aștept cât mai mulți fani la stadion. Sunt multe momente în joc în
care ai nevoie de sprijinul suporterilor

Adrian Olah, mijlocaș Unirea Alba Iulia

8 goluri a
marcat Olah în cele 168 de meciuri jucate în Liga I

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele