Oficialii FCSB au reacționat după posibila plecare a lui Florinel Coman în MLS: „Va fi greu fără el” + Cât cer roș-albaștrii americanilor

Oficialii FCSB au reacționat după posibila plecare a lui Florinel Coman în MLS: „Va fi greu fără el” + Cât cer roș-albaștrii americanilor
  • Publicat:

Helmuth Duckadam, președintele de imagine de la FCSB, a vorbit despre eventualitatea unui transfer al lui Florinel Coman în MLS, la Orlando City.

„Mie îmi place America, e interesantă. Decât în Spania la o echipă mică unde să nu joci cum au mai păţit alţii, mai bine în America. Orlando e un oraş frumos, e aproape de Miami. Salariul nu e rău, nu e rău deloc.

Va fi greu fără el, fără Man, dar asta e viaţa. Dacă e o ofertă bună, îi dai drumul în perioada asta. Dar nu sub 10 milioane de dolari, este tânăr, mai poate creşte”, a spus Duckadam la Digi Sport.

Conform presei de peste Ocean, Florinel Coman ar urma să semneze cu americanii pentru patru ani și ar încasa un milion de dolari anual.

Coman se poate duela cu Mitriță în MLS

ProSport a aflat că Gigi Becali negociază cu Orlando City, formație care ocupă locul 9 în clasamentul din MLS (Major League Soccer), Confederația de Est. Americanii s-au interesat de serviciile lui Florinel Coman, iar dacă latifundiarul din Pipera va ajunge la un acord cu formația din MLS, atunci ”Mbappe de România” se va duela cu Alexandru Mitriță, jucătorul lui New York City. (Detalii AICI!)

Orlando City, echipa care negociază cu Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman a terminat anul 2019 pe locul 11, cu 37 de puncte, după ce în 34 de meciuri a bifat 9 victorii, 10 remize și 15 înfrângeri.

Florinel Coman a fost și pe lista oficialilor de la Lazio Roma, echipă unde a fost propus de Cristiano Bergodi, fostul antrenor al celor de la FC Voluntari. Italianul l-a recomandat pe atacantul FCSB-ului prin intermediul unui interviu acordat în Gazzetta dello Sport.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen