OFICIAL „U” Cluj ar putea fi preluată de un investitor de calibru din România:** „Am făcut o ofertă!”

"U" Cluj, grav afectată de problemele financiare, ar putea fi salvată de unul dintre cei mai mari producători de băuturi alcoolice.
OFICIAL "U" Cluj ar putea fi preluată de un investitor de calibru din România:** "Am făcut o ofertă!"

„U” Cluj, grav afectată de problemele financiare, ar putea fi salvată de unul dintre cei mai mari producători de băuturi alcoolice. Alexandrion Grup este gata să preia pachetul majoritar de acțiuni și să salveze echipa. 

Concernul este dispus să ofere o sumă ce depășește 1.9 milioane de euro, reprezentând datoriile pe care le are societatea sportivă către bugetul de stat, dar și către alți furnizori.

„Este o investiție pe care Alexandrion Group o analizează în cele mai mici detalii, am făcut o ofertă și așteptăm acum răspunsul final. Sperăm să încheiem afacerea cât de repede se poate pentru că, pregătirea echjpei să demareze în cele mai bune condiții”, a declarat pentru Ziua de Cluj, Florin Vulturar, un colaborator al investitorilor.

Alexandrion Grup s-a mai implicat în fotbalul românesc sponsorizând echipe precum Unirea Urziceni și Concordia Chiajna.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]