OFICIAL** Rednic a semnat cu Standard Liege! Contractul e valabil până la finalul sezonului

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Mircea Rednic este oficial noul antrenor al grupării belgiene Standard Liege. Fostul tehnician al Petrolului a semnat un contract valabil până la finalul sezonului și l-a înlocuit pe Ron Jans.

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, sâmbătă, publicației La Derniere Heure, că a demisionat de la Petrolul Ploiești și a venit în Belgia pentru a negocia cu Standard Liege, subliniind că totul se va decide în cursul zilei de astăzi.

Am demisionat și am venit în Belgia să negociez cu Standard. Nu este nimic făcut. Veți afla astăzi dacă semnez cu Standard sau nu„, le-a spus Rednic jurnaliștilor de la publicația belgiană.

Rednic a păsărit echipa Petrolul Ploiești, vineri seară, după victoria cu FC Brașov, scor 1-0, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

La Petrolul, Rednic a venit la începutul acestui sezon și a avut ca obiectiv calificarea echipei într-o cupă europeană. El a lăsat echipa pe locul cinci după 13 etape cu 22 de puncte.

Rednic a jucat la echipa belgiană între 1991-1996 (câștigând o Cupă și terminând de două ori pe locul secund) și a mai fost în negocieri cu Standard în trecut.

După 12 etape din campionatul Belgiei, Standard este pe locul 7, cu 16 puncte.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire

Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…