OFICIAL | Marian Constantinescu a semnat pe doi ani cu FC Braşov. Mugurel Buga şi-a prelungit contractul

12 iun 2014 1398 afişări Comentează şi tu Liga 1
OFICIAL | Marian Constantinescu a semnat pe doi ani cu FC Braşov. Mugurel Buga şi-a prelungit contractul Marian Constantinescu priveşte către o minge. Foto: Dan Duţă

UPDATE Mugurel Buga a semnat prelungirea contractului cu FC Braşov pentru încă un an. Atacantului în vârstă de 36 de ani i-a expirat înţelegerea în vara acestui an, dar a decis să joace sub Tâmpa şi în sezonul 2014-2015 al Ligii 1.

"Mugurel este un jucător important pentru noi şi mă bucur că va continua şi sezonul viitor la FC Braşov. Valoarea lui Buga este cunoscută şi sunt convins că ne va ajuta şi în viitorul campionat", a declarat Constantin Zotta pentru Monitorul Expres.


Atacantul Marian Constantinescu (32 de ani) a semnat astăzi un contract pe doi ani cu FC Braşov. Jucătorul a venit liber de contract după ce în ultimele patru sezoane a evoluat pentru Ceahlăul Piatra-Neamţ.

„Marian Constantinescu este jucătorul lui FC Braşov pentru doi ani”, a confirmat directorul general al stegarilor, Constantin Zotta.

Fotbalistul a evoluat în ultimul sezon de 30 de ori pentru fosta sa echipă, de 27 de ori ca titular, fiind unul dintre liderii trupei lui Marin Barbu. În acest interval a marcat de patru ori.

„Sunt extrem de bucuros pentru faptul că revin acasă după şase ani. Am fost dorit atât de cei din conducerea clubului, cât şi de antrenor, iar acest lucru îmi dă încredere. Întotdeauna eu m-am pus în slujba echipei şi am jucat unde a dorit antrenorul. Important este ca echipa să îşi îndeplinească obiectivele”, a declarat Marian Constantinescu pentru Monitorul Expres.

În cariera sa, Marian Constantinescu a mai evoluat pentru echipele FC Braşov, Juventus Bucureşti, Poli Timişoara, CFR Timişoara, Gloria Bistriţa, Jiul Petroşani, Internaţional Curtea de Argeş, CS Otopeni şi Ceahlăul Piatra-Neamţ.

FC Braşov a transferat în această vară doi jucători noi, pe Cătălin Munteanu (35 de ani) şi Marian Constantinescu, ambii liberi de contract după despărţirile de Dinamo, respectiv Ceahlăul. Ştefan Grigorie este, deocamdată, singurul jucător din lotul "stegarilor" care şi-a prelungit contractul.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.