OFICIAL | Încă un jucător și-a reziliat contractul cu Petrolul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul Vlad Rusu și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești pe cale amiabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am decis să reziliez, pe cale amiabilă, contractul cu Petrolul. Chiar dacă am jucat mai puțin, nu regret faptul că am venit la Ploiești. A fost o experiență utilă pentru mine, iar la 25 de ani cred că mai am multe de demonstrat în fotbal. Le doresc celor de la Petrolul multă baftă și să se salveze de la retrogradare! Nu aș vrea să omit nici publicul ploieștean, bun cunoscător de fotbal, căruia țin să-i mulțumesc pentru felul
în care m-a tratat. Sunt în discuții cu două echipe din Liga I, dar nu exclud nici ofertă din alt campionat”, a declarat Rusu.

Vlad Rusu a avut șase apariții în tricoul Petrolului, două din postura de titular, singura sa reușită fiind în prima victorie a ploieștenilor din tur, 2-1 cu FC Botoșani. Produs al centrului de copii și juniori al Stelei,
Vlad Rusu a evoluat pentru echipa secundă a roș-albaștrilor (2006-2011), Viitorul Constanța (2011-2014), Inter Clinceni (2014-2015) și Petrolul.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…