OFICIAL | „FC U” Craiova va juca pe „Ion Oblemenco” meciul cu „U” Cluj! Comunicatul rivalei din Liga 1 și răspunsul primăriei la solicitarea echipei lui Adrian Mititelu

Autor: Daniel Anghel Publicat: 13 Sep. 2019, 19:39 Actualizat: 13 Sep. 2019, 19:40 Liga 1

Echipa lui Adrian Mititelu, U Craiova 1948 SA, a primit acordul să joace, în premieră, pe noul „Ion Oblemenco”, după ce a obținut calificarea în faza 16-imilor de finală ale Cupei României, acolo unde a picat la tragerea la sorți să joace pe teren propriu cu Universitatea Cluj. După ce echipa care își desfășoară meciurile de acasă pe acest stadion, Universitatea Craiova, și-a dat acordul, și primăria Craiova a admis cererea primită de la gruparea din Liga 3.

UPDATE: U Craiova 1948 SA a făcut solicitare către administratorul stadionului „Ion Oblemenco” ca meciul cu „U” Cluj să se joace pe cea mai mare arenă din Craiova, iar astăzi a primit răspunsul. Primăria Craiova și-a dat acordul, cu două condiții, să se plătească taxa de 45.000 lei și să se respecte prevederile privind prevenirea și combaterea violenței.


Condițiile puse de Universitatea Craiova din Liga 1

U Craiova a venit cu un comunicat oficial în ceea ce privește posibilitatea ca echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, să joace în permieră pe „Ion Oblemenco” în cadrul meciului de Cupa României cu Universitatea Cluj.

Oficialii echipei lui Mihai Rotaru să asigure toate condițiile pentru ca echipa lui Mititelu să poată juca pe cel mai mare stadion din Bănie:

„Având în vedere solicitarea publică făcută de domnul Mititelu ca echipa domniei sale să joace în Craiova și cu toate că nu scrie, deducem că face referire la stadionul „Ion Oblemenco”, precum posibilitatea ca și Universitatea Craiova să-și dispute meciul cu CSM Reșița tot pe stadionul „Ion Oblemenco”, facem următoarele precizări:

– Pentru a evita o eventuală suprapunere a meciurilor, Universitatea Craiova a cerut oficial FRF și televiziunilor să programeze cele două meciuri în zile diferite.

– Ținând cont de expertiza clubului nostru în utilizarea stadionului și aici ne referim la sistemul de ticketing, operarea sistemului de leduri, operarea tabelelor și operarea punctelor vânzare, Universitatea Craiova va acorda asistență în cazul în care echipa domnului Mititelu apelează și asigurăm tot suportul logistic în vederea organizării meciului.

– Având în vedere că Universitatea Craiova a investit peste 750.000 de euro în facilități suplimentare: puncte de vânzare food și non-food, sistemul de leduri, finalizarea lojelor VIP, dotarea celor 42 de loje cu aparatură audio-video și mobilier, ne manifestăm disponibilitatea de a le pune la dispoziție gratuit.

Singurul lucru pe care îl vom cere este ca angajații noștri să fie tratați cu respect, iar investițiile suplimentare să nu fie distruse. Avem peste 100 de angajați permanenți sau colaboratori care se ocupă de operarea stadionului, cât și firme partenere cărora le-am externalizat anumite activități.

Știința a renăscut pentru a reda Olteniei spiritul. Niciodată noi nu ne-am opus și nu ne vom opune ca un meci de fotbal să se dispute în orașul nostru. Am demonstrat asta și în anul 2013, când am jucat împotriva unei alte echipe a domnului Mititelu, chiar dacă aveam opțiunea să jucăm fără spectatori.

Ne dorim ca acesta să fie primul și ultimul comunicat vizavi de acest subiect. În acest moment, clubul nostru se focusează pe tot ceea ce înseamnă meciul Universitatea Craiova – FCSB„, se arată în comunicatul emis de olteni.

Autor: Daniel Anghel Publicat: 13 Sep. 2019, 19:39 Actualizat: 13 Sep. 2019, 19:40 Liga 1
Pe aceeași temă
Scene halucinante la iUmor! Violeta Niculae a renunțat la lenjerie, și-a introdus o trompetă în zona intimă și a cântat. Jurații au fost uimiți: “Nu există așa ceva pe Pământ!”
Scene halucinante la iUmor! Violeta Niculae a renunțat la lenjerie, și-a introdus o trompetă în zona intimă și a cântat. ...
A murit încercând să demonstreze că Pământul este plat: momentul în care s-a prăbuşit cu racheta VIDEO
A murit încercând să demonstreze că Pământul este plat: momentul în care s-a prăbuşit cu racheta VIDEO
ANUNT DE ULTIMA ORA DE LA UNIUNEA EUROPEANA despre CORONAVIRUS: Nu vom mai iesi deloc din case?!
ANUNT DE ULTIMA ORA DE LA UNIUNEA EUROPEANA despre CORONAVIRUS: Nu vom mai iesi deloc din case?!
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
Mama a trei copii care a transformat meseria de menajeră într-o afacere cu senzaţii tari şi reguli stricte
„E vina lui Gerrard! Cum sa-l scoata pe Ianis Hagi!?” Fanii lui Rangers il critica DUR pe Gerrard dupa egalul cu St Johnstone. Ce spun despre Ianis
„E vina lui Gerrard! Cum sa-l scoata pe Ianis Hagi!?” Fanii lui Rangers il critica DUR pe Gerrard dupa egalul cu St Johnstone. ...
Cum să faci sex în 2020. Cele mai căutate poziţii sexuale
Cum să faci sex în 2020. Cele mai căutate poziţii sexuale
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Anamaria Prodan, momente CUMPLITE! Cum a reactionat cand a aflat ca fiica sa a avut un accident
Anamaria Prodan, momente CUMPLITE! Cum a reactionat cand a aflat ca fiica sa a avut un accident
VIDEO Momentul în care un BMW se dezintegrează după o depăşire fatală. Doi verişori au murit pe loc
VIDEO Momentul în care un BMW se dezintegrează după o depăşire fatală. Doi verişori au murit pe loc
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Situaţia ciudată după explozia de îmbolnăviri din Italia. Ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă de la Organizaţia ...
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis Han le-o aplica femeilor care îl enervau
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
O partidă de AMOR i-a RUINAT viaţa! Vedeta DISPĂRUTĂ după ce s-a culcat cu EL:
O partidă de AMOR i-a RUINAT viaţa! Vedeta DISPĂRUTĂ după ce s-a culcat cu EL: "A fost sălbatic, tortură..."
Breaking news! Marcel Ciolacu, confirmă coronavirus la Buzău: Suspiciunile sunt destul de ridicate
Breaking news! Marcel Ciolacu, confirmă coronavirus la Buzău: Suspiciunile sunt destul de ridicate
”Nu port niciodată sutien!” Ce a făcut această dată când a dat nas în nas cu Cheloo și a văzut-o așa
”Nu port niciodată sutien!” Ce a făcut această dată când a dat nas în nas cu Cheloo și a văzut-o așa
GATA! S-a terminat! Andreea Balan, DEMASCATA! Tatal vedetei confirma scenariul momentului?! Avem probele!
GATA! S-a terminat! Andreea Balan, DEMASCATA! Tatal vedetei confirma scenariul momentului?! Avem probele!
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ...
Filmările +18 care au bulversat-o pe Ruby. Reacția exclusivă a vedetei: ”Nu-mi vine să cred…”
Filmările +18 care au bulversat-o pe Ruby. Reacția exclusivă a vedetei: ”Nu-mi vine să cred…”
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL [FOTO]
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL ...
Infern pe autostradă: Un camion cisternă care transporta 15.000 de litri de kerosen a explodat - VIDEO
Infern pe autostradă: Un camion cisternă care transporta 15.000 de litri de kerosen a explodat - VIDEO
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
Stare de alertă! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit dintr-un spital din BUCUREȘTI
E oficial! Se întorc ninsorile! Cod galben valabil pentru ziua de mâine
E oficial! Se întorc ninsorile! Cod galben valabil pentru ziua de mâine
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
Serialul Friends REVINE! Actorii au pregătit un episod special pentru toți iubitorii serialului! Fanii sunt în extaz
Serialul Friends REVINE! Actorii au pregătit un episod special pentru toți iubitorii serialului! Fanii sunt în extaz
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Horoscop Camelia Pătrășcanu 24 februarie – 1 martie 2020, emoții mari pentru 3 zodii
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut multe altele'
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut ...
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”
Nutriţionistul Wasim Nazer: ”Bărbaţii trebuie să bea mai multă apă decât femeile”