OFICIAL | Dinamo, exclusă din Europa. Licența pentru participarea în cupele europene a fost retrasă. Comunicatul „alb-roșilor”

OFICIAL | Dinamo, exclusă din Europa. Licența pentru participarea în cupele europene a fost retrasă. Comunicatul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo consideră că retragerea licenței nu este una corectă. Iată comunicatul oficial al „alb-roșilor”:

„Considerăm că decizia de a ni se retrage licența de participare în competițiile europene în ediția 2014-2015 nu este una corectă. Dacă ținem cont de faptul că am îndeplinit toate criteriile la momentul depunerii documentelor și licența ne-a fost acordată deja, iar echipa a terminat campionatul pe locul 4, poziție care ne permite accesul în tururile preliminare ale UEFA Europa League, credem că suntem îndreptățiți să atacăm decizia cu Apel și vom face acest lucru în cel mai scurt timp posibil. Conducerea clubului își reafirmă din nou determinarea de a face toate demersurile pentru ca Dinamo să joace sezonul acesta în competiția europeană pentru care ne-am calificat pe teren.

FC Dinamo București
Prin Purtător de cuvânt, Dorin Irimia”


Licența pentru participarea în cupele europene a echipei Dinamo a fost retrasă. Dinamo poate face apel la această decizie în termen de cinci zile. Iată comunicatul postat pe site-ul FRF:

„Prin Hotărârea nr. 26/21.05.2014, Comisia pentru acordarea licenței cluburilor admite cererea și retrage licența clubului Dinamo 1948 SA pentru participarea la competițiile de club UEFA în sezonul 2014-2015, cu drept de apel în 5 zile de la comunicarea de astăzi, la Comisia de apel pentru licențierea cluburilor.

Cererea de intrare în insolvență a clubului Dinamo, înaintată de acționarul principal Ionuț Negoiță chiar pe 14 mai 2014, la împlinirea a 66 de ani de la înființarea clubului, echivalează cu eliminarea echipei din circuitul cupelor europene pentru cel puțin un an. Vestea a dat-o ieri Viorel Duru, șeful Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, acesta precizând că expulzarea dinamoviștilor – o premieră rușionasă pentru club – se va petrece indiferent dacă Tribunalul București va aproba sau nu, pe 28 mai, cererea înaintată de SC Dinamo 1948 SA”, se spune pe site-ul FRF.

Constantin Anghelache a comentat această decizie a Federației.

„Vom vedea ce se va întâmpla. Un moment important va fi pe data de 28 mai, până atunci nu mă pronunț. O să mă documentez să vedem ce trebuie făcut. E un moment greu atunci când soliciți intrarea în insolvență. Ceea ce ne-am propus, s-a întâmplat. Ne-am clasat pe locul patru așa cum ne-am propus. Orice jucător este transferabil în limitele sportive și ale ofertelor venite pe adresa clubului”, a spus Anghelache la Dolcesport.

Având 56 de puncte după 33 de etape disputate, formația condusă de Flavius Stoican va ocupa poziția a patra în clasamentul Ligii I la finalul sezonului, loc care i-ar permite să participe în turul doi preliminar al Ligii Europa, ediția 2014-2015. Următoarea echipă în clasament care deține licență pentru cupele europene este CFR Cluj, acum pe poziția a cincea, cu 51 de puncte.


„Am solicitat un punct de vedere scris clubului Dinamo despre intrarea în insolvență. (…) Dacă astăzi Dinamo ne va informa că a intrat în insolvență, asta presupune retragerea licenței pentru participarea în cupele europene”, preciza luni dimineață Viorel Duru.

Contactat de ProSport, purtătorul de cuvânt al clubului Dinamo, Dorin Irimia, a confirmat că informarea a fost deja trimisă către Comisia de Licențiere: „Am trimis o înștiințare prin care le-am comunicat cererea depusă la Tribunalul București și că așteptăm un răspuns oficial. Nu pot să vă spun cu exactitate ziua în care a fost trimis, dar astăzi ar trebui să fie deja în posesia Comisiei de Licențiere. Domnul Duru va face adresă către UEFA, iar dumnealui poate trimite înștiințarea chiar dacă dosarul nu este gata„.

Informația oferită de acesta ne-a fost confirmată de Viorel Duru: „Clubul Dinamo a transmis astăzi, 19 mai, scrisoarea prin care înstiința FRF, ca licențiator național, despre cererea de intrare în insolvență înregistrată la Tribunalul București sub nr. 16020/3/2014 și că a primit termen pentru judecarea cererii în data de 28.05.2014”.

„Protecția față de creditori” echivalează cu excluderea din cupele europene

Tribunalul București va decide la data de 28 mai dacă cererea de intrare în insolvență a SC Dinamo 1948 SA este acceptată. Există șanse foarte mari ca licența de cupă europeană să fie retrasă înaintea acestui termen, dacă propunerea lui Viorel Duru va fi adoptată de Comisia de licențiere. „Da, licența poate fi retrasă până la data judecării cererii de intrare în insolvență. Voi notifica și Comisia pentru acordarea licenței cluburilor, în baza art. 13 alin. 6 coroborat cu art. 48 alin. 2, art. 50 alin. 2 și Anexa VII (E) din Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor (RNLC), cu propunerea de a se retrage licența pentru participarea la competițiile de club UEFA, în sezonul 2014-2015„, a sunat declarația în limbaj specific pe care ne-a acordat-o Duru.

Conform Articolului 48 alineatul 2 din RNLC, solicitantul de licență trebuie să confirme „dacă solicitantul de licență sau orice entitate mamă a solicitantului de licență inclusă în perimetrul de raportare a solicitat sau a primit protecție față de creditori conform legislației aplicabile în materia insolvenței, în cele 12 luni anterioare sezonului competițional pentru care se solicită licența”.

Cu alte cuvinte, cererea înaintată la 14 mai de către acționarul majoritar dinamovist reprezintă „protecția față de creditori” deoarece clubul va fi supus procedurilor aferente insolvenței. Mai mult decât atât, acest document se încadrează în reglementările acestui articol întrucât a fost datat înaintea începerii sezonului 2014-2015.

Alineatul 2 al Articolului 50 din RNLC stipulează că „deschiderea procedurii de insolvență” reprezintă un eveniment ce trebuie corelat cu următoarea consecință: „Clubul licențiat trebuie să notifice licențiatorul în scris, în termen de cinci zile lucrătoare, cu privire la orice modificări semnificative, incluzând, dar fără a se limita la acestea, evenimente de importanță economică majoră, de natură să influențeze negativ situația financiară a clubului, care au survenit până la sfârșitul sezonului pentru care s-a acordat licența„. 

Pe 2 iunie aflăm reprezentantele României în cupele europene

Răspunsul oficial oferit de Viorel Duru reporterilor ProSport a clarificat și problema responsabilităților pe care le are forul european în această situație: „Nu forul european ia decizia de retragere a licenței, ci licențiatorul național. Ulterior, la data de 30 mai 2014, termenul limită stabilit de UEFA, FRF va transmite lista cluburilor din prima ligă care dețin licența pentru participarea la competițiile de club UEFA în sezonul 2014-2015. În plus, la data de 2 iunie 2014, termenul limită impus de UEFA, FRF va transmite clasamentul final al Ligii I pentru sezonul 2013-2014 și câștigătoarea Cupei României. Tot pe data de 2 iunie, FRF va transmite la UEFA documentele definitive pentru înscrierea cluburilor românești în ediția 2014-2015 a cupelor europene„.

Dinamo pierde licența de Europa indiferent de răspunsul Tribunalului București

Directorul Sistemului Național de Licențiere al FRF a oferit un răspuns clar în privința șanselor „câinilor” de a juca în tururile preliminare ale Europa League. Chiar dacă instanța de judecată va decide că actul prin care SC Dinamo 1948 SA cere intrarea în insolvență nu trebuie acceptat, clubul bucureștean pierde licența de participare în cupele europene. „Simpla solicitare de intrare în insolvență duce la refuzarea/retragerea licenței, conform Anexa VII (E) alin. 4 din RNLC”, a afirmat Viorel Duru.

Anexa mai sus menționată ia în discuție și ipoteza în care Tribunalul București refuză cererea: „Pentru evitarea oricăror neclarități, licența trebuie refuzată, de asemenea, chiar dacă clubul debitor în cauză nu mai primește protecție față de creditori la momentul luării deciziei privind licențierea. Regula se aplică cluburilor solicitante de licență pentru participarea la competițiile de club UEFA„.

Articol realizat de Cătălin Rusu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen