O victorie care n-a mai venit

 ProSport a primit o scrisoare pe adresa redacției din partea unui supporter rapidist. În rândurile de mai jos, acesta a scris despre brichetă, așa cum a trăit-o el, dar și despre așteptările sale de la meciul de azi

De fiecare dată când îmi aduc aminte de acea partidă, mă încearcă un sentiment ciudat. Mi-am propus să uit cât mai curând acele clipe de coșmar, acele mâini bandajate ale lui Lovin ridicate în aer, acel arbitru fricos, care nu a mai suportat presiunea…Dar nu pot. Pur și simplu nu pot…

Începusem bine returul. După sincopa din Giulești contra „șepcilor roșii”, a urmat o victorie chinuită la Galați și apoi două rezultate mai puțin reușite cu Timișoara și Craiova. Personal, îmi era frică de meciul cu Steaua, dar mizam pe ambiția nemăsurată a băieților mei în astfel de meciuri. Și îmi aminteam mereu figura războinică a lui Săpunaru, care, după plecarea lui Nico, s-a identificat parcă cu spiritul peluzei noastre. De unde să știe „Săpun” că tocmai el putea rămâne în inimile noastre definitv, dacă nu s-ar fi opus centralul Alexandru Deaconu.

Deaconu, omul negru

Degeaba numele arbitrului amintea de un membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. În acea tristă seară de 20 martie el a jucat rolul diavolului.  În minutul 68, peluza bătrânului Giulești a explodat. Săpunaru reușea să deschidă scorul, iar la modul în care decurgeau ostilitățile ne îndreptam spre o victorie lejeră. În minutul 73, însă, totul s-a rupt. O brichetă aruncată prostește înspre fluierașul Deaconu a pus capăt visurilor noastre. Nu voi înțelege niciodată modul în care au evoluat ulterior lucrurile: steliștii fugeau de mâncau pământul, Maftei și ai noștri își mâncau tricourile de nervi, iar nouă nu ne venea să credem că o victorie care părea atât de aproape, n-a mai venit niciodată.
Poate ne răzbunăm azi!

Rapidistul