„O să plece în străinătate”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce ProSport a dezvăluit, ieri, în exclusivitate, că „Messi”
din Ghencea nu mai este jucătorul roș-albaștrilor, foarte mulți
oameni din fotbalul românesc s-au interesat de situația acestuia.
La o zi după ce Florentin Matei și-a reziliat contractul cu Steaua,
tatăl său, Costel Matei, a ținut să precizeze care au fost motivele
reale care l-au determinat pe fiul său să rupă contractul cu echipa
din Ghencea. „Domnule, poate băiatul meu avea motive în sufletul
lui să spună că este dezamăgit de Gigi Becali, dar să știți că
lucrurile nu au stat chiar așa. Nu uitați că el este încă un copil.
Eu îl cunosc mai bine decât fiul meu pe patronul echipei din
Ghencea, iar pe această cale îi mulțumesc că i-a permis lui
Florentin să plece de la Steaua. Să știți că de foarte mult timp îl
bat la cap să-mi lase băiatul liber de contract”, și-a început
Matei senior discursul.

„Nu a
avut șanse să joace”

În continuare, Costel Matei ne-a dezvăluit de ce crede că fiul său
nu s-a impus în Ghencea. „Am reziliat contractul cu Steaua,
deoarece eu vreau ca Florentin să joace fotbal. Ei bine, cum putea
el să-și demonstreze valoarea când la prima echipă a jucat doar 10
minute pe timpul lui Stoichiță? În rest, nimeni nu i-a mai dat vreo
șansă. Să știți că imediat după ce el și-a reziliat contractul cu
Steaua, foarte multă lume din fotbalul românesc s-a interesat de
el. Totuși, mai mult ca sigur o să plece în străinătate”
,
a încheiat Costel Matei

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
S-a dat ordin pentru TOATĂ ROMÂNIA. Noile reguli de transport sunt deja în vigoare
S-a dat ordin pentru TOATĂ ROMÂNIA. Noile reguli de transport sunt deja în vigoare
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…