„O minută” și atât! Cine este singurul jucător care nu acceptă noile propuneri salariale din Giulești

  • Publicat:
  • Actualizat:

Potențialii investitori au vorbit aseară și cu jucătorii, cărora le-au expus planul pentru relansarea Rapidului
Alexandru Coman este singurul jucător care nu acceptă noile propuneri salariale

Ziua Z din istoria recentă a Rapidului s-a încheiat așa cum a început: cu mari așteptări, speranțe, dar fără ceva sigur. Doar vorbe. Și acte! Așa cum s-a tot întâmplat până acum atunci când a venit vorba de vânzarea Rapidului de către George Copos.

Inițial, a fost vorba de ora 10:00. Locația: Crowne Plaza. Numai că un telefon al (încă) patronului din Giulești a mai amânat o dată întâlnirea anunțată public de săptămâna trecută. A treia oară! „Nu mai înțeleg nimic, Copos nu-mi mai răspunde la telefon! Apar tot felul de sume despre care eu habar n-aveam”, anunța, impacientat, Nicolae Cristescu la televizor, duminică-după-amiază. Și totuși, ieri, tot după-amiaza (ora 15:00), camerele TV i-au surprins în aceeași locație pe cei trei parteneri de discuție. După aproximativ o oră și jumătate de negocieri, singurul care a oferit declarații presei a fost Nicolae Cristescu. „Am semnat o minută (n.r. – rezumat al discuțiilor dintr-o ședință) prin care Copos s-a angajat să ne trimită absolut toate actele clubului, pe care avocații noștri le vor studia în amănunt. Dacă totul este în regulă, atunci vom semna actele de vânzare – cumpărare”, a dezvăluit omul de afaceri. Pe un ton echilibrat, conștient parcă de ceea ce poate partenerul de negocieri, același Cristescu a ținut să mai precizeze ceva: „Nu l-am întrebat despre investitorii americani (n.r. – farsa jurnaliștilor de la RTV, care au inițiat un dialog cu Copos dându-se drept oameni de afaceri din SUA), nu i-am reproșat nimic… Mi s-a părut chiar foarte ok la discuții, totul a mers bine. Dar dacă nu-mi convine ceva, atunci renunț la achiziționarea Rapidului”. După care a anunțat jurnaliștii că merge să discute cu jucătorii, la baza de antrenament.

Coman e nemulțumit, deci va pleca

La ProRapid, discuțiile au durat mai mult. Asta pentru că au fost mult mai mulți la discuții. 12-13 jucători, viitorul staff administrativ, Cristescu și administratorul judiciar. Cam trei ore a durat totul. Mesajul pentru jucători a fost simplu: „dacă vom prelua clubul, vom fi nevoiți să scădem salariile mari; plafonul salarial va fi undeva la 3-4.000 de euro lunar pentru primul sezon, cu prime de promovare, iar în Liga I vom renegocia contractele!” Discursul lui Cristescu a prins chiar și la cei mai vechi, adică fotbaliștii cu salarii mari, mai puțin la Alex Coman. Mijlocașul cotat de transfermarkt.de la 450.000 de euro ar fi spus răspicat că el nu acceptă micșorarea salarială și că își vrea cât mai repede banii datorați de club înapoi. „Atunci vom găsi o cale să ne despărțim”, a fost mesajul noii conduceri. Meciul cu jucătorii pare câștigat. I-a mai rămas cel cu Copos, de peste o săptămână.

Preluăm Rapidul dacă rămâne cum am stabilit acum. Copos nu trebuie decât să se țină de cuvânt  
Nicolae Cristescu, om de afaceri

Sunt unii jucători care vor să stea, alții care vor să plece. Sunt supărat pe atitudinea unuia dintre fotbaliști, nu-i dau numele. L-am trimis să‑și rezolve singur problemele
Nicolae Cristescu, om de afaceri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen