O legendă a Stelei se teme că roș-albaștrii pot pierde titlul: „De meciul ăsta depind multe”. Ce spune de relația Becali – Gâlcă

O legendă a Stelei se teme că roș-albaștrii pot pierde titlul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finalul de campionat din Liga 1 se anunță unul încins, chiar dacă în tur Steaua părea că va câștiga la pas al treilea titlu consecutiv.

Formația lui Gâlcă a capotat în ultima lună și jumătate, fiind în jumătatea inferioară a clasamentului returului, în timp ce ASA Târgu Mureș merge ceas. În acest moment cele două formații sunt despărțite de doar patru puncte, extrem de puțin în condițiile în care meciul direct nu a avut încă loc.

Basarab Panduru, omul care nu a crezut niciun moment până în acum că roșalbaștrii pot scăpa titlul printre degete, și-a reconsiderat opinia și a admis că, la cum arată acum echipele, campionatul nu e jucat. O importanță deosebită va avea runda din acest weekend, când ASA primește vizita lui CSU Craiova, formație care nu a mai pierdut de 19 etape. Dacă va reuși să se impună și în acest meci, târg-mureșenii au șanse să pună mari probleme pe final, e convins fostul mare jucător al Stelei.

Dacă Tg. Mureș e în stare să bată și Craiova acasă, înseamnă că e puternică și are material de titlu. Lucrurile s-ar complica pentru Steaua.

Situația în Liga 1 se schimbă mereu. Azi avem campioană, mîine nu. Habar nu ai ce se va întîmpla în etapa următoare„, a spus Panduru la Dolce Sport.

În ceea ce privește destinul lui Gâlcă – tehnician care, deși va câștiga toate cele trei trofee (campionat, Cupă, Cupa Ligii), mai mult ca sigur va părăsi Ghencea, Pandi a spus: „Becali trebuia să îi arate lui Gâlcă încă din iarnă că are încredere în el. Nu să stea și să aștepte să ia cele trei trofee. Dacă le cîștigă pe toate ce face? Îi propune contract pe 10 ani? Eu cred că nu îi va propune nimic la finalul contractului„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…