O fostă vedetă din Liga I a refuzat Fiorentina pentru bani!** „E mai bine la arabi” FOTO

Redactor:
Daniel Lup
O fostă vedetă din Liga I a refuzat Fiorentina pentru bani!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Bastos, transferat de la CFR la Al Nassr în această iarnă pentru 2,7 milioane de euro, a fost ieri și azi la Cluj pentru a-și vizita foștii colegi. Bastos a recunoscut că a avut oferte și de la alte cluburi după ce a avut evoluții apreciabile în grupele Ligii, dar a preferat să plece în Emiratele Arabe Unite pentru că acolo câștigă undeva la 600.000 de euro pe sezon.

„A fost o ofertă și de la Fiorentina, dar nu s-a concretizat. Pentru un jucător de 28 de ani e foarte bine să joace la Al Nassr, mai ales din punct de vedere financiar. Am primit de la șeici un ceas cadou și un Iphone, avem promise mașini de lux dacă luăm trofee”, a spus Bastos, care ar vrea să îl aibă adversar pe Andone.

„M-aș bucura dacă ar veni și Andone acolo, este un antrenor cu care am lucrat bine”, a mai precizat brazilian.

Acesta e la curent și cu evoluțiile Stelei din Europa League. „CFR-ului îi era greu să o elimine pe Inter, mai ales că a rămas fără mulți titulari. Steaua a jucat extraordinar cu Ajax, dacă o va face la fel în continuare are șanse să o elimine pe Chelsea”, a conchis Bastos.

Sursa Foto: cfr1907.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…