O fostă campioană riscă să DISPARĂ‚ din Liga 1, Becali e primul care profită!** Cei trei jucători care pot ajunge la Steaua în vară:

Oțelul Galați riscă să nu evolueze în sezonul viitor al Ligii 1, după ce a aflat astăzi că nu a primit licența. Campioana României din sezonul 2010-2011 mai are doar șansa apelului, care va fi judecat pe 7 mai, însă dacă decizia Comisiei de Licențiere va rămâne neschimbată sunt șanse mari ca echipa antrenată de Petre Grigoraș să se destrame în această vară.

E greu de crezut că fotbaliști precum Gabriel Giurgiu, Cristian Sîrghi sau Laurențiu Iorga vor accepta să evolueze în Liga a II-a, mai ales în condițiile în care au atras deja interesul mai multor echipe cu nume din prima ligă și au și variante de „afară”.

Cu siguranță Steaua e una din echipele care va încerca să înregimenteze mai mulți fotbaliști de la Oțelul Galați, mai ales că patronul Gigi Becali și-a manifestat în ultimele luni interesul pentru Ionuț Neagu (23 de ani) și Laurențiu Iorga (25 de ani).

Steaua chiar a încercat să demareze negocierile pentru Iorga, însă tratativele s-au blocat în momentul în care Oțelul a anunțat că dorește 1 milion de euro pentru jucător. Dată fiind situația cu care se confruntă clubul de la malul Dunării e de așteptat ca pretențiile financiare pentru jucători să scadă, iar varianta „Iorga la Steaua” să revină în actualitate.

Ionuț Neagu e văzut de Gigi Becali drept o „rezervă” pentru situația în care „pandurul” Dan Nistor va alege să semneze în vară cu o echipă din străinatate. Cotat la 900.000 de euro, Neagu a avut prestații apreciate în sezonul în care Oțelul a evoluat în Liga Campionilor și rămâne unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din campionatul intern.

Un alt jucător care ar putea ajunge la Steaua e mijlocașul ofensiv Victoraș Astafei, pentru care GIgi Becali își exprimase interesul în perioada în care evolua la Gaz Metan Mediaș. Cotat la 1.2 milioane de euro, Astafei a ajuns la Galați în această iarnă, după un tur de campionat foarte bun la trupa din Mediaș.

1.2 milioane de euro valorează Astafei, conform transfermakt.de

900.000 de euro e cota de piața a lui Ionuț Neagu

11.150.000 € valorează tot lotul formației Oțelul Galați

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]