Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Nu ne interesează că dinamoviștii vor răzbunare!** Trebuie să-i batem!”

„Nu ne interesează că dinamoviștii vor răzbunare!** Trebuie să-i batem!”

Dinamo și Unirea Urziceni se întâlnesc în derby-ul rundei a șaptea, iar "câinii" sunt deciși să obțină prima victorie din istorie în fața campioanei României. "Ne-au furat titlul în sezonul trecut! Trebuie să ne revanșăm!", spune amenințător Gabi Tamaș, iar conducătorii și ceilalți jucători din "Ștefan cel Mare" sunt pe aceeași lungime de undă. De cealaltă parte, ialomițenii așteaptă partida cu "roș-albii" încrezători și vor să învingă pentru a dovedi că victoriile din sezonul trecut nu au fost întâmplătoare. Atacantul Marius Bilașco spune că atmosfera din cadrul lotului pregătit de Dan Petrescu a avut de suferit din cauza înfrângerii de la Sevilla și că o victorie în "Groapă" i-ar face pe fotbaliștii Unirii să privească mai încrezători spre următoarele partide din Liga Campionilor. "Încercăm să ne revenim după meciul de la Sevilla, care a fost foarte solicitant. Nici psihic nu stăm extraordinar, suntem dezamăgiți de felul cum am jucat în Ligă, întrucât știm că puteam mai mult. Nu ne interesează gândurile de răzbunare ale dinamoviștilor, vrem să ne facem jo
20 sept. 2009, 09:48, Fotbal Intern
"Nu ne interesează că dinamoviștii vor răzbunare!** Trebuie să-i batem!"

Dinamo și Unirea Urziceni se întâlnesc în derby-ul rundei a
șaptea, iar „câinii” sunt deciși să obțină prima victorie din
istorie în fața campioanei României. „Ne-au furat titlul în sezonul
trecut! Trebuie să ne revanșăm!”, spune amenințător Gabi Tamaș, iar
conducătorii și ceilalți jucători din „Ștefan cel Mare” sunt pe
aceeași lungime de undă.

De cealaltă parte, ialomițenii așteaptă partida cu „roș-albii”
încrezători și vor să învingă pentru a dovedi că victoriile din
sezonul trecut nu au fost întâmplătoare. Atacantul Marius Bilașco
spune că atmosfera din cadrul lotului pregătit de Dan Petrescu a
avut de suferit din cauza înfrângerii de la Sevilla și că o
victorie în „Groapă” i-ar face pe fotbaliștii Unirii să privească
mai încrezători spre următoarele partide din Liga
Campionilor.

Încercăm să ne revenim după meciul de la Sevilla, care a
fost foarte solicitant. Nici psihic nu stăm extraordinar, suntem
dezamăgiți de felul cum am jucat în Ligă, întrucât știm că puteam
mai mult. Nu ne interesează gândurile de răzbunare ale
dinamoviștilor, vrem să ne facem jocul și să câștigăm. Este un meci
foarte important. Acum vom vedea dacă suntem sau nu în stare să
facem față simultan în două competiții, campionat și Liga
Campionilor
„, spune Bilașco în EVZ.