„Nu i-am mărit salariul lui Dario Bonetti, însă ne gândim să-i oferim o primă substanțială!”** Ce obiectiv trebuie să îndeplinească italianul

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” dispută o partidă extrem de importantă pentru viitorul lor în acest sezon împotriva celor de la CFR Cluj, echipă pe care au învins-o în Supercupă.

Noul acționar al lui Dinamo, Ionuț Negoiță, e optimist în ceea ce privește meciul cu echipa campioană și speră la o victorie care să reprezinte startul unei reveniri a echipei.

El a precizat că nu i-a fost mărit contractul lui Dario Bonetti, însă acesta se va bucura de o primă substanțială în cazul în care va duce echipa în cupele europene sezonul viitor.

„Suntem optimiști. Sperăm să câștigăm la fel ca în Supercupă. Totul este bine la echipă, jucătorii și-au primit și o parte din bani, așa cum ne-am înțeles.

Normal că orice discuție și tensiune se reflectă în climatul echipei. Jucătorii sunt bine acum, s-au odihnit, s-au antrenat și în mod normal ar trebuie să fie la capacitate maximă înaintea jocului. De acum este nevoie să fie liniște la echipă, pentru a avea performanțe.

Nu i-am mărit salariul lui Dario Bonetti, însă ne gândim să-i oferim o primă substanțială, dacă o va duce pe Dinamo în cupele europene.

Meciul cu CFR ar putea fi un start nou pentru Dinamo. Avem nevoie de puncte și de o gură de oxigen. Un moral bun ar veni odată cu un eventual succes în fața campioanei.

Așteptăm cât mai mulți suporteri să susțină echipa. Avem o galerie extraordinară și sunt convins că la ora meciului vor fi la înălțime. Nu am cerut arbitru străin. Mergem pe cei autohtoni”, a declarat Negoiță la Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×