„Nu credeam că nu vom câștiga!** Am făcut greșeli peste greșeli”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gloria a deschis scorul în Regie, dar „gașca nebună” a facut
inutil până și golul venit de pe Copacabana a lui Moraes. Pădureanu
pune tunurile pe apărare și avertizează că va urma o analiză la
echipă.

„După o prima repriză bună spre foarte bună, în partea a doua
echipa a căzut. Au fost greșeli peste greșeli în faza defensivă,
iar vinovați se fac atât linia de fundași, cât și portarul. Plus că
n-am mai avut insistența din repriza întâi. Vom face o analiză și
vom vedea ce s-a întâmplat. In repriza a doua am jucat foarte slab.
Bineînțeles că se putea scoate mai mult din acest meci, după
primele 45 de minute nici nu credeam că nu vom câștiga, darămite că
vom face egal sau vom pierde. Acest rezultat nu ne onorează cu
nimic. Nu ne rămâne decât să ne antrenăm cât mai bine, altceva nu
avem de făcut. E adevărat că avem cam puține puncte după trei
etape, dar mergem înainte. În meciul cu Sportul unii jucători nu
s-au concentrat așa cum ar fi trebuit când aveam avantaj pe tabelă,
s-au relaxat prea mult
„, a declarat Pădureanu pentru
site-ul Bistriței

„Am jucat bine spre foarte bine, însă am luat trei goluri
cu capul pe greșeli foarte mari. Oricum, Sportul a meritat
victioria. Nouă ne rămâne să ne antrenăm mai bine, altceva nu avem
de făcut. E adevărat că avem cam puține puncte după trei etape, dar
nu se pune problema ca postul lui Reghencampf să fie în pericol. În
meciul de astăzi, unii jucători nu s-au concetrat așa cum ar fi
trebuit. Când aveam avantaj pe tabelă s-au relaxat prea mult și
astfel am încasat goluri și am pierdut. Moraes este în continuare
de vânzare, însă noi contăm pe el. Nu am mai vorbit cu cei de la
Rapid, iar acum așteptăm să vedem cine plătește pentru a-l lua. Din
păcate a avut o perioadă în care a întrerupt antrenamentele și încă
nu și-a dat drumul la joc așa cum trebuie. Sperăm să-și revină cât
mai repede și să evolueze așa cum ne-am obișnuit”
, a mai
spus Pădureanu după meci

Gazdele au marcat prin Curelea ‘5, ’68, Bălan ’49 și Varga ’90+1,
iar oaspeții au punctat prin Predescu ‘2 și Moraes ’35.

Sportul Studențesc: 33. Viciu – 15. Ciupe, 24. Patriche, 13.
Ghinga, 29. Farmache – 30. Irimia, 21. Vasile (19. Cruceru ’54) –
28. T. Bălan (8. Nae ’88), 10. Ferfelea (22. Postolache ’62), 20.
D. Varga – 9. Curelea. Antrenor: Tibor Selymes.

Gloria Bistrița: 22. Albuț – 17. Săceanu, 3. Tudose, 18.
Frăsinescu, 5. Velcovici – 6. A. Mureșan, 21. Keita (11. De Souza
’76), 25. Predescu (7. Coroian ’70), 30. Băjenaru, 20. De Pina (2.
C. Petre ’56) – 10. Moraes. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Cartonașe galbene: Ghinga ’18, D. Varga ’53, Cruceru ’87, Irimia
’89 / De Pina ’19, Moraes ’41.

Arbitri: Adrian Comănescu (central) – Vasile Marinescu, Valentin
Avram (asistenți) – Claudiu Baboia (rezervă).

Observatori: Daniel Gherasim, Stan Prodan.

La meci au asistat aproximativ 1.000 spectatori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×