Decibeli, culoare, fum, derby-ul a avut de toate, iar Național Arena a fost, poate pentru prima oară, un stadion în care orgoliile s-au împărțit ca pe marile stadioane ale Europei.
Dinamo–Steaua nu începe la primul fluier al arbitrului. Partidele de genul ăsta au startul încă de la țintar. Când bilele de la Ligă trimit derby-ul în etapă începe strategia. Apoi, când se apropie, urmează pregătirea, mirosul de vopsea. Totul pentru a fi mai bun decât cel din peluza adversă. Și vine ziua. Ziua derby-ului. Ziua în care cei care te cunosc, dar nu sunt de acord cu această latură a ta, știu că trebuie să te lase în pace. Mamă, tată, soție, amantă, prietenă, frați, animal de companie. Azi ești alt om. Ai altă identitate. Ești dinamovist sau stelist. Buletinul tău e biletul de meci. Orele trec greu, iar primul fior îl ai când vezi stadionul, apoi ecoul alor tăi îți trezește mândria. Și intri! E lumea ta. Miroase a fosfor.
Torțe, plăcuțe și folii argintii
Mai mulți au fost „câinii”, stadionul s-a îmbrăcat în nuanțele lor, alb-roșu. O parcelă din Peluza Sud a rămas formată din siluete negre. Steliștii au venit îmbrăcați așa. Toți, undeva peste 3.000 de fanatici. Din stânga lor, din dreapta, din față, au venit decibeli ostili.
Și au intrat echipele. Peluza Cătălin Hîldan s-a colorat. Pânză, plăcuțe, folii argintii. Mesajul lor a fost simplu: „Sub aceste nume mereu vom învinge”. Și toate brigăzile din PCH enumerate pe verticală. Au apărut și torțele. Steliștii s-au așezat jos și au așteptat. „Urmează piesa de teatru”, au titrat pe pânza care anunța coregrafia. O siluetă western și iar torțe, bombe, fumigene. Derby, poate cel mai frumos de până acum de pe Național Arena. Un stadion pe care aseară parcă nu a mai fost ca la mall.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER