Nouă „roșii” în zece etape pentru Oțelul. Selymes, la finalul meciului cu Steaua: „După eliminare au început să ne liniștească”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:
Nouă

Oțelul Galați rămâne cu o singură victorie în 10 etape și după meciul cu Steaua. Gălățenii sunt la al patrulea eșec consecutiv, iar Selymes s-a declarat dezamăgit după meci, mai ales că echipa lui a trebuit să joace pentru a noua oară în zece etape cu un om în minus.

„Am început foarte bine jocul, 11 contra 11 am ținut Steaua departe de poarta noasră. Din minutul 17 au început să ne liniștească, pentru că puneam probleme Stelei. Părerea mea este că eliminarea a fost eronată, pentru că primul cartonaș galben a fost dat prea ușor. Cât am fost 11 contra 11, am ținut piept Stelei. E greu să-i faci față Stelei în inferioritate numerică. Am luat în două etape 7 goluri, nu sunt mulțumit”, a declarat antrenorul Oțelului la Look Tv.

  • Steaua a învins duminică, în deplasare, scor 3-0 (2-0), formația Oțelul Galați, într-un meci contând pentru etapa a X- a Ligii I. Golurile partidei au fost marcate de Latovlevici ’21, Sânmărtean ’23, Szukala ’63.

Oțelul Galați: Hotoboc – Mișelăricu, Miron, Sipovici, Popescu – Cojoc, Helder – Brigido (Zaharia ’73), Cernat (Avdici ’56), I. Popa (Cucu ’46) – Jula. Antrenor: Tibor Selymes.

Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala (Râpă ’85), Varela (Luchin ’73), Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean – Chipciu, Rusescu (Iancu ’67), Tănase – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Cartonașe galbene: Helder ‘5, ’17 / Tănase ’18, Chipciu ’45+1, Latovlevici ’51, Iancu ’89.

Cartonaș roșu: Helder ’17.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Cătălin Popa, ajutat la cele două linii de Aurel Oniță și Andrei Constantinescu, în timp ce Adrian Illyeș a fost rezervă. Observatorii partidei au fost Marian Salomir și Romulus Chihaia. La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Pe aceeași temă
TOP 20 - Vedete din România care au rămas cu sânii pe afară

Soluţia „miraculoasă” prin care au reuşit elveţienii să scape de cerşetorii români. „Era teroare, parcă eram sub asediu”

Viitorul sună bine: în 5 ani, toate casele din România ar putea fi dotate cu panouri fotovoltaice hibride

Situatie grea pentru Adi Petre la doar 5 luni de cand a fost luat de la FCSB! Balint vrea sa-l dea afara de la UTA

Planta care îmbunătățește viața intimă a bărbaților. E accesibilă oricui

Nimeni nu a știut vreodată acest lucru. Cum se numește Dani Oțil în buletin. Soția l-a deconspirat

Oana Roman suferă de o afecţiune gravă. Poate fi fatală: "Nu poți trece peste fără terapie!"

Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei

Uluitor cine era șoferul de Maserati care s-a izbit de un cap de pod. Ce i-au găsit polițiștii în buzunar

Cine a fost AMANTA pe care Adolf Hitler a ținut-o ASCUNSĂ mult timp? Foarte puțini AU ȘTIUT de existența ei

Şefii serviciilor secrete le cer cetăţenilor să NU cumpere telefoane de la o marcă de top. Iată motivul

Fiica lui Virgil Ianțu, filmată goală în cadă cu altă femeie. Cele două au dat pe gât o sticlă de șampanie și

EXCLUSIV: Prima veste bună pentru Simona Halep după accidentarea de la Roma. Cum a fost surprinsă tenismena în București

Ea îi va lua locul lui Iohannis! Bombă la alegerile prezidențiale din 2024? Oricine o deranjează va avea de furcă

ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi câştiga un salariu mai mare

Cum arată actrița Rebel Wilson după ce a slăbit 27 de kilograme

Cele mai bune oferte SH pentru mașini Skoda. O bancă din România vinde mașini recuperate

Două unelte foarte utile, în oferta Lidl de săptămâna viitoare

Un DJ din Hong Kong s-a retras la 96 de ani, după 72 de ani de carieră

BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru

Informaţie şocantă despre dublul criminal din Argeş. Îşi anunţase crima la TV încă de acum câteva luni VIDEO

Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO

Galerie +18 || Pozele care îți dau palpitații! Au arătat TOT în public

Cel mai căutat model HYUNDAI anul acesta are un preț bun prin Programul RABLA

FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe jar bărbații

FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani