Noi plecări de la Viitorul? Ogăraru a recunoscut, chiar înainte de meciul din Supercupă: „Sunt discuții”

George Ogăraru, directorul departamentului de scouting al Viitorului, a recunoscut că echipa lui Gică Hagi se mai poate despărți de câțiva jucători în perioada următoare.
Noi plecări de la Viitorul? Ogăraru a recunoscut, chiar înainte de meciul din Supercupă: "Sunt discuții"

George Ogăraru, directorul departamentului de scouting al Viitorului, a recunoscut că echipa lui Gică Hagi se mai poate despărți de câțiva jucători în perioada următoare. Tudor Băluță (20 de ani) a fost vândut încă din iarnă la Brighton, în Premier League, iar din acest sezon se va alătura lotului englezilor și Ianis Hagi (20 de ani) este asaltat de oferte din mai multe campionate puternice al Europei.
 
„Nu vă pot confirma nimic, sunt discuții. Nu numai pentru Ianis, și pentru alți jucători ai noștri. Aceste discuții au avut loc din iarnă aproape săptămânal. Este foarte importantă această dublă în Europa League, este o prioritate pentru noi. Nu ne grăbim să vindem jucători, sunt jucători din academie care vin din spate și au demonstrat că sunt soluții pentru viitor”, a spus George Ogăraru, înainte de meciul din Supercupa României cu CFR Cluj, la Digi Sport.

Supercupa României, meci între CFR Cluj, campioana Ligii 1, și Viitorul, câștigătoarea Cupei României, va fi arbitrat de Sebastian Colțescu. El îi va avea ca asistenți pe Ovidiu Artene (Vaslui) și Daniel Mitruți (Craiova). Cel de-al patrulea oficial al partidei a fost desemnat George Găman (Craiova), iar observator Aron Huzu.

  • 2,9 milioane de euro a încasat Viitorul în schimbul lui Tudor Băluță

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]