Noi incertitudini la Severin: jucătorii au plecat acasă fără să știe când va avea loc reunirea lotului

Noi incertitudini la Severin: jucătorii au plecat acasă fără să știe când va avea loc reunirea lotului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii echipei de la malul Dunării nu au primit niciun răspuns din partea conducerii după meciul de la Constanța și nu știu data la care CS Turnu Severin se va reuni sau dacă își va mai relua activitatea. Majoritatea dintre ei sunt oricum liberi de contract și vor semna cu alte cluburi. Fundașul croat Antonio Asanovic și mijlocașul bosniac Mîrza Hasanovic au parafat deja înțelegeri pe trei ani cu Dinamo București, unde ar mai putea ajunge portarul Leonidas Panagopoulos și atacantul Joel Thomas. Dorit la un moment dat și de Pandurii Târgu Jiu, francezul Thomas mai are o ofertă și din Olanda, iar grecul e și pe lista Petrolului Ploiești. Și sibianul Alex Neacșa e dorit în Ștefan cel Mare, dar părțile încă nu au ajuns la un acord. „Sunt mulți jucători tineri de care nu auzise nimeni și care acum au oferte. Pe mine mă bucură acest lucru, pentru că nu promiteau nimic în iarnă”, a spus Gane. Astfel, echipa severineană va trece iar prin situația din iarnă, când a mai rămas doar cu 5 dintre componenții din tur.

Gane, pe picior de plecare
Și antrenorul Jerry Gane ar putea părăsi echipa severineană, care a încheiat sezonul pe locul 16, la doar două puncte sub linia care asigură menținerea în Liga I. „Avem nevoie de încă 25 de puncte pentru a ne salva”, spunea Gane în momentul în care a devenit antrenor-principal la CS Turnu Severin. Echipa sa a acumulat 20 de puncte și cu încă 3 se clasa pe locul 14. Severinul putea obține cele trei puncte de care mai avea nevoie la Piatra Neamț (0-1) și la Bistrița (0-0), dacă Florin Costea nu rata, de fiecare dată, din penalti. Tot atacantul oltean a contribuit însă, prin cele 8 goluri marcate în retur, la obținerea a 13 puncte. Acesta  a reușit câte o „dublă” în victoriile de la CFR Cluj (3-1) și Viitorul Constanța (4-3), de altfel singurele  succese obținute de echipa severineană în deplasare, în întreg sezonul.  „Nu putem să-l acuzăm pe Costea. Tot el ne-a adus atâtea puncte”, a afirmat Gane. Costea va părăsi și el retrogradata CS Turnu Severin și ar putea ajunge la CFR Cluj.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup