Noapte bună, Ghencea! Steaua – Craiova 2-0

Redactor:
Florin Marian
Noapte bună, Ghencea! Steaua - Craiova 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu a rupt gura târgului nici în ultimul meci jucat în
fața propriilor suporteri, dar a învins Universitatea Craiova după
un joc anost, lipsit de realizări tehnice de ambele părți.

Ora 22.00, la care a fost programat meciul din Ghencea, a fost una
tocmai bună de somn pentru jucătorii steliști, dar și pentru cei de
la Craiova, jocul ambelor formații provocând somnolența și
spectatorilor pasivi. Pentru că restul suporterilor au avut de
treabă și au rostit parcă aceleași scandări, schimbându-se, în
funcție de preferințe, doar numele destinatarului. Gigi Becali a
fost atât de înjurat, încât a fost nevoit să-și închidă geamul de
la lojă, chiar dacă la început luase totul în glumă și chiar scanda
și el amuzat: „Pleacă din Ghencea, Becali, pleacă din Ghencea!”.
Mititelu a primit și el aceleași injurii din partea steliștilor,
lucru care a smuls ropote de aplauze din partea galeriei oltene,
coalizată până la un punct cu rivalii din Ghencea.

Firțulescu n-a
profitat

Despre meci, numai cuvinte sărace. După cum a fost și jocul. Foarte
puține realizări tehnice. Pleșan două șuturi pe poartă în prima
repriză care l-au mai întrebuințat cât de cât pe Lung. Și, poate
cea mai mare ocazie ratată de steliști în prima parte a meciului,
prin Surdu, care nu a profitat de mingea ricoșată din Lung după ce
Tănase îl angajase excelent în atac pe Stancu, dar acesta din urmă
nu a mai ajuns balonul. Oltenii, deși așezați curajos în teren, au
fost timizi în fazele de poartă. Mihai Costea s-a dovedit de multe
ori la fel de individualist precum fratele său mai mare. Singura
ocazie a oaspeților a fost declanșată tot de un stelist. De Petre
Marin, care în minutul 38 a trimis moale o pasă la propriul portar,
și Firțulescu, deși a agățat mingea, a trimis-o slab pe lângă
poarta lui Tătărușanu.

De abia în a doua repriză s-a întrezărit ceva frumos, dar doar
pentru gazde. Arman Karamyan, poate cel mai bun jucător al Stelei
în acest retur de campionat, a mai salvat încă o dată onoarea
echipei sale: a deschis scorul în minutul 70, după o centrare a lui
Surdu, după care a recidivat opt minute mai târziu. Astfel că
Steaua și-a luat la revedere de la propriii suporteri cu un
rezultat bun, dar cu un joc modest așa cum de altfel e și locul pe
care, cel mai probabil, va termina după ultima etapă.


STEAUA: Tătărușanu
Emeghara,
Parpas, Jelev,
P.Marin –
C.Tănase,
Ov.Petre,
Pleșan,
Arman Karamayan – Surdu,
Stancu

CRAIOVA: Lung –
Bărboianu,
Dănănae,
Iliev,
Bălace –
Firțulescu,
Prepeliță,
Dilevski,
Gângioveanu
Mihai Costea,
Dina



CLICK AICI PENTRU
A URMĂ‚RI LIVE-TEXT DEFĂ‚ȘURAREA
PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…