Nistor, primul transfer al lui Rednic: „Ne-am înțeles cu CFR!”

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum 10 zile, șansele ca Dan Nistor să ajungă la CFR sunt extrem de mari. Fotbalistul de 25 de ani s-a aflat pe radarul Malagăi și al Stelei, însă niciuna dintre echipe nu a putut să se apropie de pretențiile financiare ale lui Marin Condescu.
Nistor, primul transfer al lui Rednic: "Ne-am înțeles cu CFR!"

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum 10 zile, șansele ca Dan Nistor să ajungă la CFR sunt extrem de mari. Fotbalistul de 25 de ani s-a aflat pe radarul Malagăi și al Stelei, însă niciuna dintre echipe nu a putut să se apropie de pretențiile financiare ale lui Marin Condescu.

Odată cu venirea lui Rednic, oficialii clujeni s-au decis să poarte o nouă serie de negocieri cu Pandurii pentru mijlocaș, acesta fiind și pe placul „Puriului”. În acest moment, tratativele sunt extrem de avansate, singurul semn de întrebare în privința mutării legându-se de acordul jucătorului. Acesta a repetat în mai multe rânduri că prioritar este un transfer în Vest, dar cum în acest moment nu există nicio ofertă concretă, cel mai probabil va accepta să meargă în Gruia.

Am fost în negocieri cu Malaga, dar interesul cel mai mare este din partea CFR-ului. În mare, ne-am înțeles cu CFR Cluj, dar mai trebuie să accepte și jucătorii. Noi ne-am dori ca el să rămână alături de noi pentru tururile preliminare ale Europa League.

Nistor e un pic zvăpăiat și vrea să plece imediat, dar poate și-o reveni după nuntă. Luni va discuta cu cei de la CFR și vom vedea dacă ne vom înțelege„, a spus Marin Condescu la DigiSport.

Din câte se pare, CFR va plăti pentru transferul lui Nistor 500.000 de euro, urmând a-i ceda la Târgu Jiu, definitiv, în contul transferului, pe Hora, Nicoară și Liviu Ganea.

6 goluri a marcat mijlocașul în acest sezon în cele 32 de partide jucate pentru Pandurii

1,8 milioane de euro e cota lui Nistor, potrivit www.transfermarkt.de

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro