Nimeni nu-l mai suportă pe favoritul lui Răzvan!** Surdu a ajuns „oaia neagră” și între colegi

Redactor:
Gigi Stancu
Nimeni nu-l mai suportă pe favoritul lui Răzvan!** Surdu a ajuns
  • Publicat:
  • Actualizat:

Romeo Surdu a ajuns în această vară liber de contract în Giulești, după ce nu și-a mai prelungit înțelegerea cu Steaua. După o perioadă de „probă” pe care momentan a picat-o, finul lui Răzvan Lucescu a ajuns să fie privit cu scepticism de colegi și să fie înjurat de galerie.
Cu două goluri din șase partide, Romeo Surdu este al doilea golgheter al Rapidului, după Herea și Pancu (trei reușite). În ciuda acestui fapt, atacantul de 27 de ani este cel mai puțin apreciat fotbalist al lui Răzvan Lucescu din punctul de vedere al galeriei. Acest lucru a putut fi observat foarte clar la finalul partidei cu FC Brașov (1-1), când fotbalistul a fost înjurat la scenă deschisă.

Are probleme și cu colegii

Dacă din perspectiva fanilor Surdu e deja persona non grata, meciul de sâmbătă a scos la iveală și o serie de probleme pe care jucătorul le are în cadrul echipei. Prima probă a fost după doar 15 minute de joc, atunci când Pancu a venit la banca de rezerve pentru a-i transmite lui Marian Rada că ex-stelistul nu îl sprijină deloc și că nu poate face față singur în atac, completând mesajul dând din mână a lehamite. Nemulțumirea „veteranului” nu a rămas singulară, Alexa și Herea reproșându-i finului lui Răzvan Lucescu în câteva rânduri deciziile greșite de pe teren.

2 goluri în șase meciuri a reușit Romeo Surdu la Rapid în acest campionat

250 de mii de euro pe sezon câștigă Romeo Surdu la Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen