Nicolae Dică: „Pe Olăroiu nu l-am putut îndupleca**, dar eu vreau să rămân la Steaua!”

Nicolae Dică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Nicolae Dică a declarat, miercuri, că obținerea
trofeului Cupei României a salvat sezonul formației Steaua și a
menționat că așteaptă o ofertă pentru un nou contract cu gruparea
bucureșteană, deoarece dorește să mai joace 2-3 ani și nu este
interesat de o muncă de birou.

„Am câștigat Cupa României și ne bucurăm, mai ales că a
fost în dauna celor de la Dinamo. Cu această cupă am mai salvat din
acest sezon. Este mai puțin important că am marcat eu. Se pare că
nu l-am convins pe Olăroiu să rămână, deși ne-am fi dorit foarte
mult. El are un contract semnat dinainte să vină la Steaua. Ne-a
spus acum în vestiar”
, a spus Dică, transmite trimisul
MEDIAFAX.

Jucătorul a adăugat că așteaptă o ofertă de prelungire a
contractului cu Steaua, aceasta fiind prima sa opțiune.
„Deocamdată nu știu ce voi face, aștept oferta de la
Steaua, care este prima opțiune pentru mine. Vreau să joc în
continuare încă 2-3 ani pentru că știu că pot, nu vreau să stau la
birou”
, a mai spus Dică, care a fost declarat jucătorul
meciului.

A stat
la pândă 4 ani

La rândul său, argentinianul Pablo Brandan a declarat că a
așteptat acest trofeu timp de patru ani. „De când am venit
în România, aștept acest trofeu. De patru ani. Le mulțumesc
suporterilor care au fost alături de noi și mai ales celor care nu
au fost, pentru că ne-au făcut mai puternici. Toată lumea este
alături de Olăroiu, chiar dacă a fost doar trei săptămâni antrenor
am învățat foarte multe de la el ca om”
, a spus
jucătorul.

Formația Steaua București a câștigat Cupa României-Timișoreana
pentru a 21-a oară în istoria sa, după ce a învins, miercuri, pe
stadionul Tineretului din Brașov, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa
Dinamo București, în ultimul act al competiției.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…