Niciun ban de la Stan!** Oțelul nu mai primește sprijin financiar de la Consiliul Local Galați

Niciun ban de la Stan!** Oțelul nu mai primește sprijin financiar de la Consiliul Local Galați
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultimii ani, după Arcelor Mittal, cel mai important sponsor pe care l-a avut Oțelul a fost Primăria Galați

Războiul dintre Marius Stan și acționarul majoritar al Oțelului, Dan Adamescu, și-a consumat zilele trecute un nou episod, în urma căruia trupa roș-alb-albastră a rămas fără o bună parte din finanțarea pe care o primea până acum. Concret, edilul gălățenilor a găsit o metodă prin care să se răzbune din nou pe rivalul său. Astfel, în ședința Consiliului Local Galați, de săptămâna trecută, s-a aprobat repartizarea pe cluburi sportive a sumelor alocate pentru finanțare de la bugetul local. Surpriză însă, Oțelul nu a mai apărut pe listă și nu va mai primi niciun ban de la municipalitate în acest an, cu toate că formația antrenată de Petre Grigoraș a depus, precum în anii precedenți, dosarul prin care a solicitat bani de la buget.

„Nu vrem să sprijinim TNG”
Acest gest se întâmplă în momentul în care primar este Marius Stan, fostul director general al „oțelarilor” și cel care a militat întodeauna pentru o susținere financiare cât mai importantă din partea autorităților locale. De altfel, pe marginea acestui subiect a iscat în repetate rânduri certuri cu predecesorul său de la Primărie. „Rolul meu este doar de a mă asigura că banii comunității se regăsesc în actul sportiv și în bucuria suporterilor. În aceste condiții, Galațiul nu se poate asocia cu un proiect care pur și simplu nu continuă ceea ce am lăsat. Noi vrem să sprijinim actul sportiv, echipa de fotbal, nu pe TNG ( n.r. societatea lui Dan Adamescu, firmă care deține acțiuni la Oțelul Galați)”, a explicat Marius Stan hotărârea municipalității.

În vară mai există o șansă
Primăria Galați a fost, anual, după combinatul siderurgic, un sprijin important pentru clubul de la malul Dunării, dovadă fiind sumele alocate de la bugetul autorităților locale. Luând drept exemplu ultimii trei ani, se constată faptul că Oțelul a beneficiat de fiecare dată de sume care au ajuns și până la 2,4 milioane de lei. Totuși, decizia consilierilor locali nu este una finală, lucrurile putând să se schimbe total la rectificarea bugetară din vară. Surse din Primărie spun că acest lucru se va întâmpla numai în condițiile în care, până atunci,  se va schimba patronatul.


Când am plecat, în conturile clubului au rămas foarte mulți bani. Ce s-a întâmplat cu ei? Banii munciți de echipă, câștigați în urma partici­pării în Ligă
Marius Stan, primar Galați

Bani primiți de Oțelul de la Primăria Galați:  
2010 – 1.930.000 lei
2011 – 2.100.000 lei
2012 – 2.410.000 lei
Total – 6.440.000 lei

Mă delimitez de ceea ce cred că poate fi o subjugare a intereselor sportive celor financiare. De acum, voi fi alături de echipă și de suporteri doar cu sufletul meu
Marius Stan, primar Galați
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…