„Nici dacă-mi dă cineva bani nu mă întorc!” Borcea, reacție de ultim moment despre revenirea la Dinamo: „Am nevoie de 15 milioane de euro. De unde să am banii aștia!?”

  • Publicat:

Dinamo e de vânzare, conform unui anunț făcut de Ionuț Negoiță, patronul „câinilor”, iar Gigi Becali (61 de ani) a dezvăluit o discuție cu finul său, Cristi Borcea, fost acționar în Ștefan cel Mare, care i s-a destăinuit și a spus de câți bani ar avea nevoie pentru a transforma-o pe Dinamo într-o echipă mare din nou.

Rivalitatea de altă dată dintre Becali și Borcea s-a transformat de câțiva ani buni în legătură de rudenie. Naș-fin, Borcea și Becali discută des, chiar dacă fostul acționar din Ștefan cel Mare e în continuare în spatele gratiilor. Latifundiarul din Pipera spune că Borcea i-a transmis că are nevoie de 15 milioane de euro pentru a salva Dinamo, dar nu are acești bani.

„Borcea mi-a zis «Nașule, nici dacă îmi dă cineva bani nu mă întorc la Dinamo! Păi dacă vreau să mă întorc ar trebui să investesc 15 milioane ca să mă bat cu tine. De unde să am banii ăștia?»”, a declarat Gigi Becali, conform Fanatik.

Într-o conferință de presă în care a anunțat că Dinamo este de vânzare pentru un leu + 500.000 de euro pentru 51% din pachetul majoritar de acțiuni, Negoiță a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu Cristi Borcea, fostul acționar al lui „câinilor”. „O singură dată m-a sunat Cristi Borcea și am avut o discuție pe tema asta. Mi-a spus că din cauza stadionului ar fi o problemă. I-am spus că are la dispoziție Arena Națională. Cheia stadionului este la domnul Badea. Important e să se găsească un investitor”, a spus Ionuț Negoiță, la conferința de presă de marți.

Cristi Borcea a fost acționat la Dinamo în perioada 1995 – 2012, alături de Nicolae Badea, Giovanni Becali, Gigi Nețoiu, Vladimir Cohn, Vasile Turcu, Florian Walter și Dragoș Săvulescu. Dinamo a câștigat de patru ori titlul cu Borcea printre șefi. Înaintea de a intra închisoare, Borcea avea o avare de 30 de milioane de euro.

Borcea se află la închisoare din 2014, când a fost condamnat în Dosarul Transferurilor. A ieșit în vara lui 2018, după patru ani, dar acum se află din nou în spatele gratiilor, condamnat definitiv la 5 ani în Dosarul Retrocedărilor Ilegale de plaje la Constanța. În Dosarul Transferurilor, Borcea a primit o pedeapsă de 6 ani și patru luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele