Nervi întinși la maxim la finalul partidei CFR – Astra! Campionii au strigat „blatiștii, blatiștii”, giurgiuvenii nu au rămas indiferenți: „Dacă asta e campioana României, de aia nu ajungem să jucăm pe niciunde”

Redactor:
Dan Mirea
Nervi întinși la maxim la finalul partidei CFR - Astra! Campionii au strigat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Claudiu Belu Iordache a ironizat-o pe CFR Cluj, după ce campioana României a învins-o pe Astra, scor 1-0, la revenirea lui Dan Petrescu pe banca echipei pe care a făcut-o campioană în sezonul trecut. Fundașul dreapta a vorbit și despre restanțele salariale de la formația din Giurgiu. 

CFR Cluj a obținut cele trei puncte datorită lui Mihai Bordeianu, care a prins un șut perfect și a stabilit scorul final al meciului. Campionii României au avut o poliță de plătit la vestiare imediat după partidă, când le-au transmis adversarilor de sâmbătă seara că sunt blatiști, cu referire la victoria FCSB-ului de la Giurgiu, scor 2-0. 

Se pare că un oficial al campioanei a instigat, iar Claudiu Belu și-a ironizat adversarii: „Sunt foarte supărat. Să vă spună Llullaku ce au strigat, nu am fost de față să aud. Nu știu de ce s-au găsit ei să vorbească, când joacă minge lungă și pe a doua. Dacă asta e campioana României, atunci de aia nu ajungem pe niciunde să jucăm”, a declarat fundașul dreapta, pentru DigiSport. 

De asemenea, Belu a vorbit și despre restanțele salariale de la echipă: „Nu s-au terminat problemele, în 15 zile facem iar 3 luni, când om ajunge cu banii la zi, se vor termina protestele. Dacă se va ajunge iar să nu primim banii, vom protesta iar. E greu să nu iei banii de pe luna decembrie, acum am primit banii pe decembrie, e greu să iți întreții familia cu un singur salariu în trei luni, să faci orice. Asta e situația. Nu știu, întrebați-i pe ei de ce nu au jucat. Știu că au probleme medicale, întrebați-i pe ei, nu mai spun nimic”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele