Neobișnuitul caz al lui Andrei Cordoș. Dinamo se desparte de unul din cei mai importanți jucători. „Nu îmi convine situația, îmi pare rău că plec”

Neobișnuitul caz al lui Andrei Cordoș. Dinamo se desparte de unul din cei mai importanți jucători.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Cordoș nu a fost prezent joi la reunirea lui Dinamo și clubul i-a transmis că este liber să își caute echipă. Fundașul central a înscris două goluri pentru echipa din Ștefan cel Mare în prima parte a campionatului

Dinamo a avut joi primul antrenament al noului an. Un antrenament de la care a lipsit Andrei Cordoș, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo în turul campionatului. Oficialii clubului nu au motivat în niciun fel absența acestuia de la ședința de pregătire, dar Cordoș a vorbit pentru ProSport despre motivele pentru care nu a fost prezent. „Am convenit cu cei din club că dacă voi avea o ofertă, să fiu lăsat să plec. Eu când am venit am pus o clauză în contract astfel încât în iarnă să reevaluăm situația mea. Ori îmi mărește salariul, ori pot activa acea clauză. Acum am activat-o și așteptăm„, a spus Cordoș.

Întrebat de ce nu se pregătește alături de colegii lui până când își găsește echipa, fundașul central a evitat un răspuns clar: „Nu îmi convine situația, nu sunt OK, dar asta e. Mai mult nu pot să spun. Înțelegeți ce doriți! Cert este că îmi pare foarte rău că plec de la Dinamo. În prezent am două oferte și aștept să văd dacă se concretizează ceva„. 

13 meciuri a jucat Cordoș pentru Dinamo în turul Ligii 1, marcând două goluri

Constantin Anghelache, președintele lui Dinamo, spune că Andrei Cordoș a primit liber tocmai pentru a avea timp să își găsească echipă.Lui Cordoș i-am dat liber pentru a-și găsi o altă echipă. Dacă își găsește echipă, va pleca, dacă nu, rămâne la noi. Dacă spun că vrem bani pe el, nu îl mai ia nimeni. Cu Elton e la fel, îl mai lăsăm două zile să-și găsească echipă. La capitolul posibile veniri avem șase jucători pe care eu nu îi voi divulga niciodată. Boubacar are o învoire, sosește peste două zile, Fai probabil ca va sosi diseară„, a spus Anghelache pentru Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele