Negoiță îl vrea înapoi pe Borcea

Negoiță îl vrea înapoi pe Borcea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță a devenit acționar majoritar al lui Dinamo la jumătatea lunii martie, iar de atunci a încercat să schimbe cât mai mult din moștenirea pe care foștii acționari au lăsat-o în „Groapă”. Imediat după ce s-a terminat campionatul, noul șef a început „curățenia”, iar mulți dintre oamenii din conducere au fost dați afară. La fel s-a întâmplat și cu staff-ul tehnic, unul numit de vechii șefi, iar schimbările par să continuie în „Ștefan cel Mare”.

„Negoiță vrea să schimbe și Discobolul”, se amuză amar cei care au primit hârtia cu disponibilizarea. În tot acest timp, tânărul om de afaceri s-a certat cu mai multe personaje care au condus în trecut frâiele „câinilor”, una dintre cele mai puternice contre având-o cu Cristi Borcea. „Pigmeu”, „infractor” și multe alte „bezele” au fost aruncare între cei doi, însă, nu la mult timp, aceștia s-au împăcat. Ba mai mult, din informațiile ProSport, confirmate ieri de Ionuț Negoiță, actualul și fostul acționar se sună reciproc pentru a-și da sfaturi. La fel s-a întâmplat și săptămâna trecută, atunci când Ionuț Negoiță a solicitat a întâlnire cu Borcea, unele voci spunând chiar că boss-ul de la RIN ar dori o colaborare la Dinamo cu fostul președinte executiv.

Pentru moment, Borcea nu vrea

Aceleași surse spun că Borcea nu ar dori pentru moment să revină la Dinamo, dosarul transferurilor, familia care este la Miami și alte probleme fiind explicațiile unui refuz la cererea lui Ionuț Negoiță.

Am mai vorbit cu Cristi și e posibil să ne întâlnim pe viitor. Nu cred însă că se pune problema de o colaborare între noi
Ionuț Negoiță,  acționar Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…