Neagoe: „Vreau un meci bun cu Urziceniul”

Înfrângerea categorică a „pandurilor" la Timișoara, venită după meciul foarte bun contra lui Dinamo, l-a determinat pe antrenorul Eugen Neagoe (foto) să-i atace pe jucătorii săi. „Geană" și-a acuzat elevii că nu au fost atenți la fazele fixe și speră ca aceștia să se trezească până la partida următoare, cu Unirea Urziceni, care va avea loc duminică, la Târgu Jiu. „Cu Poli Timișoara nu am jucat deloc bine, am făcut greșeli foarte mari. Să nu mai vorbească de golurile primite. Am luat goluri exact unde fiecare jucător al meu știa ce are de făcut. În prima repriză nu am jucat nimic. Nu am fost obosiți, puteam spune asta poate doar dacă am fi avut mai multe ocazii de a înscrie. Elevii mei au crezut, după jocul cu Dinamo, că s-a terminat campionatul și au intrat pe teren mult mai încrezători sau mai bine spus mai plini de ei. Sper ca toți să se trezească, pentru că duminică vom juca împotriva Urziceniului, și dacă o facem la fel, nu avem nicio șansă să câștigăm", a tunat Neagoe.
Neagoe: "Vreau un meci bun cu Urziceniul"

Înfrângerea categorică a „pandurilor“ la Timișoara, venită după meciul foarte bun contra lui Dinamo, l-a determinat pe antrenorul Eugen Neagoe (foto) să-i atace pe jucătorii săi. „Geană” și-a acuzat elevii că nu au fost atenți la fazele fixe și speră ca aceștia să se trezească până la partida următoare, cu Unirea Urziceni, care va avea loc duminică, la Târgu Jiu.

„Cu Poli Timișoara nu am jucat deloc bine, am făcut greșeli foarte mari. Să nu mai vorbească de golurile primite. Am luat goluri exact unde fiecare jucător al meu știa ce are de făcut. În prima repriză nu am jucat nimic. Nu am fost obosiți, puteam spune asta poate doar dacă am fi avut mai multe ocazii de a înscrie. Elevii mei au crezut, după jocul cu Dinamo, că s-a terminat campionatul și au intrat pe teren mult mai încrezători sau mai bine spus mai plini de ei. Sper ca toți să se trezească, pentru că duminică vom juca împotriva Urziceniului, și dacă o facem la fel, nu avem nicio șansă să câștigăm”
, a tunat Neagoe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]