„Ne pregătim de un război! Va fi un ritm infernal, o premieră pentru fotbalul românesc”

„Ne pregătim de un război! Va fi un ritm infernal, o premieră pentru fotbalul românesc”
  • Publicat:

Trecută cu bine și peste al treilea set de teste Covid-19, echipa pregătită de Mircea Rednic a început, de luni, antrenamentele colective. După două săptămâni de cantonament și cu antrenamente în grupuri de câte 4 jucători, ieșenii au putut pleca în sânul familiilor în week-end, iar luni s-au antrenat pentru prima dată în efectiv complet pentru prima dată în ultimele trei luni.

Singurii absenți au fost cei cinci jucători străini aflați în autoizolare, Breeveld, Luckassen, Klimavicius, Assulin și Cabral, dar și Narcis Bădic, care a acuzat unele probleme medicale conform președintelui Ciprian Paraschiv.

Politehnica Iași, împreună cu Sepsi Sf. Gheorghe și Dinamo București vor avea de jucat, pe lângă cele 12 meciuri rămase din play-out, alte cel puțin două parte în semifinalele Cupei României. Astfel, cele trei formații nu vor avea niciun mijloc de săptămână liber, urmând să joace din trei în trei zile până la finalul sezonului. De aceea, președintele executiv Ciprian Paraschiv compară ultima parte a campionatului cu un adevărat ”război” și spune că jucătorii din Liga I nu s-au mai confruntat niciodată cu un astfel de program infernal.

„Am simțit că băieților le este dor să facă antrenament în efectiv complet, practic putem spune că abia acum facem antrenamente de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. Se vede că le-a fost dor de fotbal, ei nu sunt obișnuiți să stea în casă. Băieții sunt concentrați, responsabili, ne pregătim de un război, pentru că va va fi un război extrem de dur în care cel mai puternic fizic și psihic va avea de câștigat. Va fi un ritm cum nu a mai fost niciodată în fotbalul românesc.

E foarte dur acest program, practic diferența față de sezonul viitor va fi de zece zile, astfel că aceste două săptămâni de pregătire va trebui să-i țină pe jucători până la finalul lunii decembrie, ceea ce mi se pare imposibil. Dar sper ca preparatorul fizic Cezar Honceriu, antrenorul Mircea Rednic și staff-ul său să-i capaciteze pe jucători, să-i facă să aibă un randament bun o perioadă cât mai lungă. Și să nu avem accidentări. Este foarte important să nu avem accidentări”, a declarat pentru ProSport președintele Ciprian Paraschiv.

Amical Poli Iași – FC Botoșani

La sfârșitul acestei săptămâni, Poli Iași va disputa un meci amical cu FC Botoșani, cel mai probabil în Copou, ieșenii dorind să facă și o simulare în regim de meci pentru prima partidă oficială din campionat.

„Inițial ne-am dorit două meciuri amicale, dar vom juca un singur meci, cu FC Botoșani, în acest week-end. Încă nu știm procedura cu arbitrii, dar am uitat că avem în staff un fost arbitru FIFA (n.r. Anton Heleșteanu). Ne dorim să jucăm în Copou, să facem și o repetiție pentru primul meci din Copou, să facem cele trei zone distincte pentru jucători, personal, televiziune. Ne-ar prinde bine o simulare la nivel mai mic”, a mai spus Paraschiv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×