N”Doye „s-a dat lovit” la două antrenamente

  • Publicat:
N''Doye „s-a dat lovit

Cu toate că a fost reprimit la echipă și a fost titular în partida tur cu Neftchi, senegalezul Ousmane N’Doye nu va fi inclus în lotul pentru partida de mâine.

„N’Doye are un comportament mai libertin și crede că așa e bine. Cine consideră că așa trebuie făcut se înșală. Este indisciplinat. El crede că toată lumea trebuie să facă cum vrea el. Dacă nu-și schimbă comportamentul, va avea de suferit. Pe mine nu mă impresionează niciun jucător. Am lucrat cu foarte mulți jucători de valoare, dar ceea ce face N’Doye întrece orice măsură”, a afirmat Hizo.

„Dulăul“ sare la gâtul lui Emil Săndoi

Acesta nu l-a iertat nici pe Emil Săndoi, spunând despre selecționer că i-a scăpat din mână pe jucători: „N’Doye își poate permite orice, așa cum s-a întâmplat pe finalul campionatului trecut, când echipa a fost scăpată din mână. N’Doye trebuie să înțeleagă că echipa are nevoie de el, dar nu făcând ceea ce se petrece acum”, a conchis Viorel Hizo.

500 de mii de euro a plătit FC Vaslui celor de la Academica Coimbra pentru achiziționarea lui  N’Doye

Pe aceeași temă
Ups! Andreea Marin, gafă colosală! Lenjeria mult prea mică a lăsat la vedere tot

Norul de poluanţi generat de erupţia vulcanului din La Palma ajunge în România. În cât timp va acoperi toata ţara

Alegeri Germania. Cum funcţionează sistemul electoral german şi de ce este considerat unul dintre cele mai bune din lume

Abramovich ia o decizie neașteptată în cazul lui Kante

Care sunt, de fapt, cele mai bune anvelope de iarnă în 2021? Testate bucată cu bucată!

Gata! S-au hotărât! Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu şi Dani Oțil pentru copilul lor. E puțin șocant…

Toată România îl ştia. Zi tristă, a murit subit în urma unui infarct

Imagine șocantă cu Viorica de la Clejani la spital! NU a fost externată! Adevărul despre starea ei

Dieta care luptă cu COVID. Ce alimente să mănânci pentru a-ți ușura boala

Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

Valentina Pelinel, primele declarații despre a patra sarcină: 'Este o binecuvântare de la Dumnezeu'

E OFICIAL! Ce pensie alimentară va plăti Reghe pentru fiul pe care îl are cu Anamaria Prodan

Mor pe capete. O boală misterioasă ucide pe loc. Oamenii de știință avertizează

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model

Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc:
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare

Alegeri Germania. Germanii merg azi la urne pentru a decide urmaşul Angelei Merkel. Cine sunt favoriţii şi cum arată posibilele coaliţii. S-au deschis urnele LIVE UPDATE

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Simona Halep, o nouă decizie radicală! Schimbarea care îi poate influenţa decisiv viitorul carierei

Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România

Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului

Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Aspecte la care nu se gândește nimeni când cumpără o mașină, deși sunt extrem de importante

Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO

FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`